Iti porti parul prins mereu in coada, îl porti mereu impletit, îl vopsesti in culori excentrice, nu îl vopsesti niciodată, sau îl porti prins cu o agrafa neagră. Iti porti parul asa cum vrei .
Porti hainele care iti plac. Te machezi exact asa cum iti place si te porti asa cum vrei. Totul este o alegere. Tu ești propria ta alegere.
Și de aceea ești dator sa te iubesti. Despre asta era vorba atunci când ti-au spus sa fii tu însuți.
Cauta diamantul din mina sufletului si încearcă sa-l slefuiesti. Slefuieste-l pana când iti place forma. Si când ai terminat, adu-ti aminte ca i-ai dat forma cu propria mana, după bunul plac, asa ca ești dator sa ai grija de piatra pretioasa adânc ascunsa in tine.
Ești dator de propria imagine si atitudine odată ce ai trecut peste vârsta la care mama iti cumpara de îmbrăcat. Ești dator sa iti iubesti zâmbetul când îl privesti in oglinda din baie in fiecare dimineața a existentei tale.
Odata ce te-ai hotărât asupra ta, asupra exteriorului si interiorului tau, nu-ti nega propriile alegeri de dragul modei. Ești propria ta realizare. Trebuie sa fii mândru de ea.
joi, 31 iulie 2014
vineri, 25 iulie 2014
Traieste fericire, respira fericire
Cu toții vorbim despre fericire, citim despre fericire, ne gândim la fericire si, mai ales, cu toții visam la fericire. Dar ce este fericirea mai exact? Exista oare termeni in dictionare care pot acoperii plasa de trairi ce ating fericirea?
Ceea ce știu este ca fericirea nu este greu de obținut, cu toate ca ne-o imaginam ca pe o linie îndepărtata a orizontului si imposibil de atins; atât de îndepărtata încât atunci când ea, fericirea la pachet, ne bate neasteptat la ușa uitam sa apreciem cu adevărat ca nucleul vieții este in mâinile noastre. Asta este fericirea, ca o bagheta magica constanta in viața noastră acaparata de viteza megabitilor. Asa ca ce magician bun si-ar folosi magia din bagheta fără sa-si facă singur un bine?
Asta este ceea ce trebuie sa facem noi: sa ne gândim la fericirea noastră înainte de a lua decizii si sa nu lăsăm nimic sa intervină între noi si fericirea noastră.
Traieste fericire, resprira fericire- ar trebui sa ne devina deviză. Bucura-te de orice lucru si dedica-te întru totul- citește cartea abia cumpărată cu tot atâta dorința cu care ai ales-o de pe raft, savureaza băutură alături de un prieten ca si cum ar fi interzis si, mai ales, primește-ti portia de iubire si multumire menită tie fără regrete adânci in suflet.
Traieste fericire, resprira fericire. Simte fericirea prin toți porii pielii si folosește-o ca parfum in fiecare zi.
Ceea ce știu este ca fericirea nu este greu de obținut, cu toate ca ne-o imaginam ca pe o linie îndepărtata a orizontului si imposibil de atins; atât de îndepărtata încât atunci când ea, fericirea la pachet, ne bate neasteptat la ușa uitam sa apreciem cu adevărat ca nucleul vieții este in mâinile noastre. Asta este fericirea, ca o bagheta magica constanta in viața noastră acaparata de viteza megabitilor. Asa ca ce magician bun si-ar folosi magia din bagheta fără sa-si facă singur un bine?
Asta este ceea ce trebuie sa facem noi: sa ne gândim la fericirea noastră înainte de a lua decizii si sa nu lăsăm nimic sa intervină între noi si fericirea noastră.
Traieste fericire, resprira fericire- ar trebui sa ne devina deviză. Bucura-te de orice lucru si dedica-te întru totul- citește cartea abia cumpărată cu tot atâta dorința cu care ai ales-o de pe raft, savureaza băutură alături de un prieten ca si cum ar fi interzis si, mai ales, primește-ti portia de iubire si multumire menită tie fără regrete adânci in suflet.
Traieste fericire, resprira fericire. Simte fericirea prin toți porii pielii si folosește-o ca parfum in fiecare zi.
marți, 15 iulie 2014
Puterea sentimentului tau
Octavian Paller spunea ca uneori contează persoana mai mult decât faptele ei.
Uneori contează sentimentele care te leagă de o persoana mai mult decât tot răul pe care ți l-a provocat. E atunci când inima bubuie de sentiment si nimic nu e mai puternic decât asta.
Uneori contează sentimentele care te leagă de o persoana mai mult decât tot răul pe care ți l-a provocat. E atunci când inima bubuie de sentiment si nimic nu e mai puternic decât asta.
Gustul iubirii
Era începutul zilei. Era începutul lunii. Era începutul verii.
Vântul încă adia timid, uneori, in ciuda soarelui care dădea semne permanente de încălzire tot mai puternică. Însă nimeni nu pare sa observe vreo diferență, doar ca pentru Julliette aerul curat al vacanței deja se perinda in jurul ei.
De aceea se trezește devreme in acea zi, se relaxează sub apa caldă a dușului mai mult decât de obicei si alege să se îmbrace cu una dintre fustele ei lungi si vaporoase. Apoi zăbovește pieptănandu-și foarte încet părul blond, ondulat si umed după duș. Repetă mișcarile perfect drepte prin păr până când micuța ei pisica Chartreux își face loc prin spațiul ce a fost lăsat de către fată când a vrut sa închidă ușa camerei. Zâmbește amuzată la vederea ei și o ridica pe genunchii săi doar ca sa îi dezmierde căpșorul micuț. Felina primește bucuroasă masajul gratuit și-și gudură corpul delicat de mana caldă a lui Julliette.
Peste câteva clipe mângâiate cu iubire si căldură, tânăra își lasă pisica pe parchetul de culoarea cireșului, grăbita de ora destul de înaintată a ceasului alb de pe noptieră.
Julliette se îmbracă in tăcere, apoi caută jacheta de blugi care-i va ține de cald împotriva vântului ce încă adie stingher. Își trage cu grijă portfardul de pe masă și îl asează pe raftul mic din baie, lângă oglindă. Se machează cu atenție pentru ca ura să își piardă vremea să își contureze ochii cu tuș dacă nici măcar nu îi iese bine, însă de data asta îi iese din prima, ceea ce o scutește considerabil de cantitatea de machiaj pierdut de obicei. Când își propune sa părăsească baia, ochii îi sclipesc la vederea rujului roșu neatins de multă vreme. Zâmbește. Se privește în oglindă, însă nu poate rezista impulsului și folosește rujul puternic. Se privește încă o dată și realizează cât de puternic este contrastul de la roșul acela evidențiat la parul ei blond nisipiu, însă preferă să îl lase pe buze. Știe ca în câteva zeci de minute îi va dispărea din intensitate datorită obiceiului demult înrădăcinat de a-și mușca buzele.
Își verifică telefonul și răspunde la câteva mesaje înainte să îl abandoneze în buzunarul lateral al genții încărcate cu ceva caiete și nicio carte. Se grăbește să încuie ușa apartamentului, apoi coboară cele 3 etaje pentru că nu mai are timp sa aștepte liftul vechi de 10 ani. Așa ajunge ca din fața blocului sa mearga câțiva metri ca să vadă cum autobuzul se apropie de stație mult mai repede decât de obicei. Sau cel puțin așa i se pare fetei, care se stăduieste sa îl ajungă din urma.
Se grăbește și ,din fericire pentru ea,reușește să se urce la timp. Autobuzul e la fel de liber ca de obicei, însă toate scaunele sunt ocupate, așa că nu își face speranțe că va avea cum să se așeze până să ajungă la colegiu. A așteptat în tăcere ca autobuzul sa parcurgă cele 8 stații, nerăbdătoare să simtă din nou adierea vântului pe față în pofida căldurii ce creștea în jurul ei.
Chiar înainte să coboare agale din autobuz, a glisat ecranul telefonului pentru a vedea ca a ajuns cu 5 minute mai devreme decât de obicei. În timp ce ținuia cu privirea scările de marmură albă ale clădirii îndepărtate unde își va petrece următoarele ore, medita la examenul parțial pe care îl va susține la economie. Își recapitula în minte capitolele, verificând posibilitatea să fi uitat ceva.
Mult prea concentrată asupra cifrei de afacere, costului de producție și capitalului firmei, a rămas surprinsă când aproape a fost smulsă de pe propriile picioare și trasă în sala alăturată, ce era atât de goală și liniștită că putea provoca fiori pe șira spinării. Julliette a tras aer adânc în piept,când a fost presată atent de ușa din lemn gros; pregătindu-se pentru orice în singura secundă liberă pe care și-a putut-o permite în acea situație. Ashton râde ușor când îi prinde privirea pătrunzătoare fetei, ce fusese speriată cu zece secunde în urmă, apoi îi așteaptă cuminte reacția; dar Julliette doar lasă capul pe spate și râde ușor, aproape insesizabil, de ceea ce tocmai s-a întâmplat și se agață de marginea jachetei descheiate ce băiatul o purta.
"Ash..." îi murmură numele, iar el îi zâmbeste viclean înapoi. Profită de faptul ca gâtul ei alb este lăsat ușor în spate, sprijinit de ușa în care chiar el a împins-o deunăzi, și-și presează atent buzele la baza lui, urmând linia arterei ce-i pompa sângele cald. "Ești nebun!" îi șopti din nou, apucându-se de umerii lui cu mâinile ei subțiri.
"Mhm... După tine, poate." șopti înapoi în gâtul ei fragil, și acum fierbinte.
" Ce curs...Ash! Ce curs ai?" aproape suieră întrebarea când băiatul îi mușcă pielea de pe gât, puțin, în joacă; ca apoi să râdă sincer sub ochii ei, zguduindu-și aproape insesizabil umerii.
Înainte să răspundă la întrebarea Julliettei, Ashton o pironi intens cu privirea câteva secunde și-i trasă marginea buzelor cu degetul mare. Din nou, ea nu-și putu stăpâni impulsul de a-și mușca buza inferioară, făcând licarul din ochii ei și mai pronunțat și făcându-l pe Ashton să o sarute pe buze înainte să-i murmure "Filozofie".
Se afundau amândoi în liniștea si protecția din interiorul furtunii ce pusese stăpânire pe ei. Se strângeau atât de tare în brațe de parcă aveau să se contopească fiecare în compusul celuilalt.
Ashton o sărută adânc și cu pasiune, ștergând din intensitatea rujului euforic de pe buzele ei pline.
"Eu am..." încercă ea să vorbească, însă Ashton se apăsa mai mult pe ea, înghesuind-o între perete și corpul său încălzit. "Ash... Am un exam.." o sărută din nou, și mai apăsat de data asta, muscându-i si buza inferioară." Am un parțial la economie,Ash" reuși ea să spună, imediat ce el se retrase un centimetru pentru aer.
Respirau greu, sacadat, zâmbindu-și unul altuia, rezemându-și fruntea de-a celulilat; într-o armonie blândă, suflare cu dorință și iubire.
"Oh! Noroc, atunci, iubito." îi spuse amuzat, făcându-și ochii să lucească de veselie. Îi apucă mâna ce stăruia pe umărul său și o duce la buze s-o sărute, apoi o conduce pe hol către sala ei de examen.
O lasă în fața ușii impozante din lemn masiv, vopsit alb, dar nu înainte să-i mai fure un sărut fugar si inocent. Râde împreună cu ea și-i urează încă o data succes, privind-o în ochii-i ca de ciocolata amăruie.
Și așa o lasă pe ea, fata visurilor, să-și dea examenul parțial la economie; cu rujul roșu ușor șters, făcâdu-l și mai impudic, cu părul aparent mai ciufulit decât de obicei și cu o sclipire intensă în privirea-i ca de abis.
Vântul încă adia timid, uneori, in ciuda soarelui care dădea semne permanente de încălzire tot mai puternică. Însă nimeni nu pare sa observe vreo diferență, doar ca pentru Julliette aerul curat al vacanței deja se perinda in jurul ei.
De aceea se trezește devreme in acea zi, se relaxează sub apa caldă a dușului mai mult decât de obicei si alege să se îmbrace cu una dintre fustele ei lungi si vaporoase. Apoi zăbovește pieptănandu-și foarte încet părul blond, ondulat si umed după duș. Repetă mișcarile perfect drepte prin păr până când micuța ei pisica Chartreux își face loc prin spațiul ce a fost lăsat de către fată când a vrut sa închidă ușa camerei. Zâmbește amuzată la vederea ei și o ridica pe genunchii săi doar ca sa îi dezmierde căpșorul micuț. Felina primește bucuroasă masajul gratuit și-și gudură corpul delicat de mana caldă a lui Julliette.
Peste câteva clipe mângâiate cu iubire si căldură, tânăra își lasă pisica pe parchetul de culoarea cireșului, grăbita de ora destul de înaintată a ceasului alb de pe noptieră.
Julliette se îmbracă in tăcere, apoi caută jacheta de blugi care-i va ține de cald împotriva vântului ce încă adie stingher. Își trage cu grijă portfardul de pe masă și îl asează pe raftul mic din baie, lângă oglindă. Se machează cu atenție pentru ca ura să își piardă vremea să își contureze ochii cu tuș dacă nici măcar nu îi iese bine, însă de data asta îi iese din prima, ceea ce o scutește considerabil de cantitatea de machiaj pierdut de obicei. Când își propune sa părăsească baia, ochii îi sclipesc la vederea rujului roșu neatins de multă vreme. Zâmbește. Se privește în oglindă, însă nu poate rezista impulsului și folosește rujul puternic. Se privește încă o dată și realizează cât de puternic este contrastul de la roșul acela evidențiat la parul ei blond nisipiu, însă preferă să îl lase pe buze. Știe ca în câteva zeci de minute îi va dispărea din intensitate datorită obiceiului demult înrădăcinat de a-și mușca buzele.
Își verifică telefonul și răspunde la câteva mesaje înainte să îl abandoneze în buzunarul lateral al genții încărcate cu ceva caiete și nicio carte. Se grăbește să încuie ușa apartamentului, apoi coboară cele 3 etaje pentru că nu mai are timp sa aștepte liftul vechi de 10 ani. Așa ajunge ca din fața blocului sa mearga câțiva metri ca să vadă cum autobuzul se apropie de stație mult mai repede decât de obicei. Sau cel puțin așa i se pare fetei, care se stăduieste sa îl ajungă din urma.
Se grăbește și ,din fericire pentru ea,reușește să se urce la timp. Autobuzul e la fel de liber ca de obicei, însă toate scaunele sunt ocupate, așa că nu își face speranțe că va avea cum să se așeze până să ajungă la colegiu. A așteptat în tăcere ca autobuzul sa parcurgă cele 8 stații, nerăbdătoare să simtă din nou adierea vântului pe față în pofida căldurii ce creștea în jurul ei.
Chiar înainte să coboare agale din autobuz, a glisat ecranul telefonului pentru a vedea ca a ajuns cu 5 minute mai devreme decât de obicei. În timp ce ținuia cu privirea scările de marmură albă ale clădirii îndepărtate unde își va petrece următoarele ore, medita la examenul parțial pe care îl va susține la economie. Își recapitula în minte capitolele, verificând posibilitatea să fi uitat ceva.
Mult prea concentrată asupra cifrei de afacere, costului de producție și capitalului firmei, a rămas surprinsă când aproape a fost smulsă de pe propriile picioare și trasă în sala alăturată, ce era atât de goală și liniștită că putea provoca fiori pe șira spinării. Julliette a tras aer adânc în piept,când a fost presată atent de ușa din lemn gros; pregătindu-se pentru orice în singura secundă liberă pe care și-a putut-o permite în acea situație. Ashton râde ușor când îi prinde privirea pătrunzătoare fetei, ce fusese speriată cu zece secunde în urmă, apoi îi așteaptă cuminte reacția; dar Julliette doar lasă capul pe spate și râde ușor, aproape insesizabil, de ceea ce tocmai s-a întâmplat și se agață de marginea jachetei descheiate ce băiatul o purta.
"Ash..." îi murmură numele, iar el îi zâmbeste viclean înapoi. Profită de faptul ca gâtul ei alb este lăsat ușor în spate, sprijinit de ușa în care chiar el a împins-o deunăzi, și-și presează atent buzele la baza lui, urmând linia arterei ce-i pompa sângele cald. "Ești nebun!" îi șopti din nou, apucându-se de umerii lui cu mâinile ei subțiri.
"Mhm... După tine, poate." șopti înapoi în gâtul ei fragil, și acum fierbinte.
" Ce curs...Ash! Ce curs ai?" aproape suieră întrebarea când băiatul îi mușcă pielea de pe gât, puțin, în joacă; ca apoi să râdă sincer sub ochii ei, zguduindu-și aproape insesizabil umerii.
Înainte să răspundă la întrebarea Julliettei, Ashton o pironi intens cu privirea câteva secunde și-i trasă marginea buzelor cu degetul mare. Din nou, ea nu-și putu stăpâni impulsul de a-și mușca buza inferioară, făcând licarul din ochii ei și mai pronunțat și făcându-l pe Ashton să o sarute pe buze înainte să-i murmure "Filozofie".
Se afundau amândoi în liniștea si protecția din interiorul furtunii ce pusese stăpânire pe ei. Se strângeau atât de tare în brațe de parcă aveau să se contopească fiecare în compusul celuilalt.
Ashton o sărută adânc și cu pasiune, ștergând din intensitatea rujului euforic de pe buzele ei pline.
"Eu am..." încercă ea să vorbească, însă Ashton se apăsa mai mult pe ea, înghesuind-o între perete și corpul său încălzit. "Ash... Am un exam.." o sărută din nou, și mai apăsat de data asta, muscându-i si buza inferioară." Am un parțial la economie,Ash" reuși ea să spună, imediat ce el se retrase un centimetru pentru aer.
Respirau greu, sacadat, zâmbindu-și unul altuia, rezemându-și fruntea de-a celulilat; într-o armonie blândă, suflare cu dorință și iubire.
"Oh! Noroc, atunci, iubito." îi spuse amuzat, făcându-și ochii să lucească de veselie. Îi apucă mâna ce stăruia pe umărul său și o duce la buze s-o sărute, apoi o conduce pe hol către sala ei de examen.
O lasă în fața ușii impozante din lemn masiv, vopsit alb, dar nu înainte să-i mai fure un sărut fugar si inocent. Râde împreună cu ea și-i urează încă o data succes, privind-o în ochii-i ca de ciocolata amăruie.
Și așa o lasă pe ea, fata visurilor, să-și dea examenul parțial la economie; cu rujul roșu ușor șters, făcâdu-l și mai impudic, cu părul aparent mai ciufulit decât de obicei și cu o sclipire intensă în privirea-i ca de abis.
miercuri, 28 mai 2014
Speranta aici, speranta acolo...
Se spune ca speranta moare ultima.
Cred destul de mult in asta. Cred in speranta pentru ca ea e singura de care te agati atunci cand esti pe cale sa cazi. E singura modalitate de a putea crede ca totul o sa fie bine.
Oamenii fara speranta sunt lipsiti de vise, de ambitie, de incredere si fara toate astea nu iti poti ghida proprii pasi inainte. Sa speri e dovada ca inca iti mai pasa, ca inca nu te-ai dat batut; speranta e inima care inca mai bate pentru trenul din care tu vrei sa cobori.
Cred in speranta pentru ca deseori asta ma face sa vad ce-i mai bun in oameni. Speranta este peste tot. Este atunci cand incepi o noua relatie, este atunci cand o veche poveste pare sa se stearga, este atunci cand lumea ta se zguduie sau ea renaste, este atunci cand iti privesti persoanele dragi...familia, prietenii..., este chiar si atunci cand vrei sa renunti la marile cadouri date de viata.
Imi place sa cred ca in fiecare prieten si in fiecare membru al familiei mele imi asez cate o samanta de speranta si o las sa creasca si sa infloreasca in interiorul lor pana cand apare deznadejdea sau teama. Atunci vedem cu adevarat cum ne-am sadit speranta si cat de mult i-a priit ei sufletul omului in care tu vezi bunatatea si iubirea.
Si cu toate ca in fiecare dintre noi trebuie sa existe un saculet mic de speranta, exact ca un as tinut bine in maneca, arunca pulberea din saculet cu masura si n-o irosii. Prea multa speranta poate duna grav sanatatii inimii tale, draga doritorule de iubire.
marți, 6 mai 2014
Da pagina si doar atat.
6 Mai 2014. E o zi in care am intalnit foarte multe cupluri. Asta si putina muzica m-au facut sa ma gandesc la felul in care noi, oamenii plini de regrete, razbunare si iubire, ne desparitim de persoanele de care am fost legati o vreme.
Imi plac oamenii...diplomati cand se despart. Este frumos sa vad ca dupa ce au mers pe drumuri separate ei inca se saluta si isi surad reciproc. Zambesc...imi aduc aminte de cuvintele unei persoane dragi. Orice ai face, sa fii diplomata. Asta te va ajuta in multe. Incep sa inteleg din ce in ce mai bine lucrul asta. Incep sa inteleg foarte bine ca puterea de a incheia un capitol sau de a trasa linia la sfarsitul zilei cere cateva grame de diplomatie...cere acel bagaj de maturitate si respect. Cand lucrurile nu mai merg tot ce trebuie sa faci e sa iti amintesti ca odata ti-a fost cald si bine acolo si sa te gadesti...Gandeste-te ce ultima parere ai vrea sa lasi in urma pasilor ce se vor sterge in valtoarea timpului.
Ma gandeam la acele despartiri dure. Brute. Fara pic de resentiment. Cu rauri de lacrimi lasate sa se verse. Cu oameni care isi arunca veninul inainte sa tranteasca usa dupa ei. Ma gandeam la amintirile care raman in urma lor... Nimic altceva decat un gust amar, o adiere vaga de vant condimentata cu putin resentiment.
Inca nu inteleg...de ce ai rani cu arme albe inima persoanei pe care candva spuneai ca o iubesti. Nu e vorba de sentiment...e vorba de ambitie, de respect, de educatie, poate. De parca nu e destul de grea povara unei despartiri... mai trebuie sa simta si arsura cuvintelor crude care ii sunt aruncate in fata.
E destul de ironic...e de parca scuipi acolo unde candva pupai.
Cuvintele sunt mai importante decat par...Ele mangaie sau taie. Alegerea este a ta.
Sursa de inspiratie: https://www.youtube.com/watch?v=o8E4zkzPbLY &Cuplurile Bucurestiului
duminică, 4 mai 2014
Tu de ce iubesti?
Iubesc pentru ca asta imi completeaza cu adevarat viata. Iubesc pentru ca este cel mai bun si frumos lucru pe care il pot face neconditionat. Iubesc pentru ca este cel mai bun mod prin care sa impart bucurie. Iubesc pentru ca e singurul sentiment care imi oblojeste ranile trecutului.
Iubesc sufletele oamenilor frumosi, oamenilor curajosi, oamenilor puternici, oameni si ei plini de iubire. Iubesc sa ascult povestilor oamenilor; fiecare detine o lectie care vibreaza in inimile lor pline de speranta.
Cum pot ignora iubirea cand ea exista in tot ceea ce ma inconjoara? In oameni, in flori, in razele de soare, in picurii de ploaie, in bebelusii ce se tarasc de-a busilea... Tot ce trebuie sa fac este doar sa ma bucur de ea, sa o accept si sa o insuflu inapoi peste tot ceea ce ma face sa zambesc.
Iubesc pentru ca e iubirea e cel mai vorbit sentiment, cel mai cantat vers si cel mai frumos cadou pe care il poti primi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)