S-ar sparge sufletul

    Intri in camera si e o liniste apasatoare. O vezi ghemuita ca un copil pe margniea patului si ti se strange inima. Te apropii si-i vezi ochii umflati, plini de regrete, incadrati aproape morbit de ceea ce a fost odata machiajul ei. Tusul negru si intins ,ce-i accentueaza umbra puternica ce-o simti din partea ei, e de parca ploaia tocmai a picat peste ea. Si a picat, in rauri de lacrimi pe care nu le-ai vazut la timp.
    Ai vrea s-o mangai pe parul ciufulit din cauza ticului ei pronuntat de a-si trece mainile prin el, dar ti-e teama s-o atingi. De parca-ar sparge ceva in ea...poate sufletul...dar nu-i nimic, oricum il are crapat in sute de bucati. Esti pregatit sa ii spui ca nu ai vrut s-o ranesti, dar e tardiv. Ca si trecutul vostru, cuvintele tale nu mai au farmecul pe care-l purtau odata. Asa ca o privesti in tacere. Tacere pentru sufletul ei fisurat, tacere pentru povestea voastra, tacere pentru o iubire pierduta.
    Vrei sa pleci pentru ca nu iti gasesti scuzele potrivite. Dar inca simti regretul pe varful limbii atunci cand o privesti asa, ravasita si plansa, pe patul vostru, intre peretii care au fost martorii tuturor pasilor vostrii. Ea nu se uita la tine, dar stii ca in privirea ei e durere absoluta si amintiri frante. Tot ce faci este sa te rogi pentru sansa ei. Te rogi sa mai poata iubi asa cum te-a iubit pe tine. Te rogi sa mai simta fiorii fericirii fara sa-ti resimta amintirea, acum patata de mojicie.
     Sopteti in gand ca-ti pare rau, in timp ce-ti inchei din priviri toate socotelile cu fata asta tulburata de suferinta.

Afara ploaia loveste geamul

     Afara ploia loveste ritmat geamul. Vantul risipeste picaturile de apa. In casa esti doar tu si iti bei cafeaua care incepe sa se raceasca sub gandurile difuze. 

     Esti singur si esti obosit. Esti singur si incepi sa analiazezi toate gesturile si vorbele asamblate intr-un tablou puternic memorat. Vezi filmul vietii tale si iti doresti sa-l fi putut regiza mai bine. Ai in piept emotiile care te-au definit si influentat alegerile si nu stii cum sa le mai ordonezi in raftul din sufletul tau incarcat. 

    Te gandesti, memorezi si analizezi. Acum ai face totul altfel. Acum ai merge pe alt drum. Acum ai alege altceva. Acum ai face totul mai bine. Dar ce pacat ca nu avem a doua sansa cand vine vorba viata noastra, nu? 

    De curand ai invatat tot ceea ce ti-ar fi putut fi de ajutor atunci. Ai invatat cum sa te indragostesti cand nu mai esti indragostit. Ai invatat cum sa fii un prieten bun atunci cand esti singur. Ai invatat sa fii mai bun cand nu mai esti in niciun fel. Ai invatat cum sa respiri cand nu mai ai aer. 

    Trezeste-ti sufletul amortit de amintiri fragile, scutura-l bine, respira incet si paseste atent. Priveste drept in fata, fara sa iti pleci privirea. Treci mai departe. Asta e momentul, momentul in care folosesti tot ce-ai invatat de unul singur, cand erai singur. Refa-ti traseul, regizeaza-ti inca o data filmul, apoi priveste si fa-o inca o data ...la infinit pana cand inima iti sta odihnita in piept, in loc sa-ti tresara puternic. 

Slicpirea ta e, de fapt, esenta ta.

     E un baietel in a treia banca de langa fereastra. Are 8 ani. Si e nervos...in permanenta. E ca o grenada. O grenada careia ii este gadilat punctul sensibil. Dar pe baietelul saten nimeni nu pare sa il deranjeze. Si totusi... e nervos.
    Peste o ora are lacrimi in ochi. Nu a vrut sa o impinga pe colega lui cu ochi albastrii cand i-a cerut creioanele lui colorate. Si totusi, a impins-o in momentul lui de slabiciune. E trsit si obosit.
    E agitat. Se apropie ora plecarii. Stie ca acasa nu il asteapta o bunica si o mama cu masa calda. Si nici un tata bland care sa ii aduca bomboane cand se intoarce de la munca. Tot ceea ce il asteapta in prag este un catel batran si incet, care-i linge lin genunchii atunci cand plange in liniste. Baietelul stie ca mama lui e bolnava si suparata, asa ca nu o deranjeaza niciodata, ca singurul loc in care-si poate vizita bunica e la cimitirul mut si incolor, si ca tatal lui e prea ocupat ca sa-l ajute la temele la matematica.
    Asta e povestea tihnita din spatele ochilor mari de ciocolata, parului cafeniu si trupului mic in care se regaseste durerea, puterea si nevroza incontrolabila a copilului de 8 ani.
    Si chiar si fetita cu ochii albastrii din clasa cu baietelul de 8 ani va avea si ea o poveste. Si se va contura cu fiecare zi a vietii sale. Pentru ca si mama ei are o poveste personalizata pe care o tine in sertarul secret al mintii ei. Si fiecare dintre noi avem o poveste pe care nu o spunem, tinem bine stransa istorisirea care ne-a schimbat viata pentru totdeauna, care ne-a facut asa cum suntem astazi..mai buni, mai reci, mai paranoici, mai calmi, mai hotarati.
     In ochii nostrii straluceste o idee, o intamplare... care ne-a schimbat intreaga viata, pe care n-o s-o uitam, care ne-a invatat atatea, care ne-a format principiile si simtim ca parca s-a inventat ca sa fie a noastra. Simti faptul ca e a ta, simti ca nimic nu e la fel. Dar, ghici ce? Chiar este doar a ta. Pentru ca proabil Soarta si Dumnezeu s-au intalnit atunci cand tu te-ai nascut si au conceput asta ca un proiect mic in timp ce-ti priveau ochii luminosi si curiosi in primele tale minute de viata.

Fericirea noastra falsa

     Oameni sunt atat de complecsi incat te copleseste. Sunt atat de calzi, buni si prietenosi. Sunt atat de cruzi, de rai si ignoranti. Sunt atat de linistiti. Sunt atat de infocati. Oamenii sunt in atat de multe feluri, dar niciodata perfecti. Niciodata.
     Suntem suma alegerilor noastre. Suntem suma calitatilor si defectelor noastre. Asa ca, respira incet, si zambeste. Suntem cu totii diferiti, din fericire.
     Nu e trista o lume ideala? Cu oameni ingraditi de un gard imaginar, caractere identice, vise identice, familii identice, realizari identice, case identice. Unde mai apare surpriza care se presupune ca iti infrumuseteaza viata constanta? Unde mai este magia din sufletul fiecarei persoane? Si, mai ales, unde isi mai are loc povestea personalizata a fiecaruia dintre noi?
     Chiar DEX-ul imi spune ca "perfect" indeplineste cel mai inalt grad in toate calitatile cerute. Zambesc ironic... pentru ca asta iti arata ca perfectiunea e la fel de ireala precum se spune. Daca am fi indeplinit conditiile ideale nu as fi tipat la persoana nepotrivita. Tu nu ai fi facut niciun gest gresit. Eu nu as fi facut vreo alegere grabita. Si fetita de 6 ani cu par saten nu ar fi fost lovita de masina. Si nimeni nu ar fi ajuns sa moara sau sa sufere. Si cum mai simtim ce e bucuria fara sa simtim ce e suferinta?
      Secretul nu e sa atingi perfectiunea. Secretul este sa te accepti exact asa cum esti...pe tine si trairile tale.

E iubire. Si e permanent.

     E aici, in mintea ta. E in visele tale. In visele tuturor, in inimile tuturor. E iubire. E peste tot. E in ochii mamei care isi invata copilul sa manance. E in inima celui care tocmai a cerut-o in casatorie pe fata visurilor lui. E in mintea celui care tocmai isi viziteaza mama. E iubire, dimineata, atunci cand ea se trezeste alaturi de el.
     Iubirea nu e atunci cand iti da like la poza. Nu e atunci cand iti trimite mesaje sufocate de inimoare virtuale. Nu e nici atunci cand singura confirmare a relatiei voastre e status-ul de facebook.
     E iubire atunci cand adoarme si se trezeste cu tine in gand. E iubie atunci cand chipul ii zambeste cand te vede. Si atunci cand iti mangaie parul si te lasa sa-i patezi tricoul de lacrimi. Si atunci cand nu uita sa iti arate asta in preajma prietenilor.
     Te iubeste cand tot ce face e sa iti stranga mana si sa iti zambeasca... iar tu intelegi toate gandurile ce ii stau pe buze cand te priveste.
     E tot ce ti-ai dorit vreodata si e pentru fiecare dintre zilele bune- in care razi si lumea e a ta- si pentru fiecare dintre zilele proaste - in care nu poti sa respiri si cerul se scutura pentru tine.

Iubirea e totul. Totul şi nimic

   Iubirea e putere.
   Iubirea e slăbiciune. Iubirea e raiul. Iubirea e iadul. Iubirea e dulceaţa din copilărie. Iubirea e cuţitul din bucătărie. Iubirea îţi dă şi îţi ia deopotrivă.
   "Te iubesc" se transformă în "Am nevoie de tine", iar asta îţi slăbeşte încrederea, puterea şi caracterul. Să ai nevoie de unele persoane în viaţa ta, nu pare a fi sănătos. Să ai legate cele mai importante noţiuni de ale altcuiva e ca şi cum te-ai îneca încontinuu. Să nu ai încredere, să nu ai putere, să nu ai sens fără altcineva este dependenţa ce a pornit sub forma de ataşament.
   Iubeşte fără să respiri aerul lui, iubeşte fără să strângi în permanenţă mâna ei, iubeşte cu propria-ţi minte şi mergând pe propriile-ţi picioare.
   Să iubeşti sigur, hotărât, cu toată dăruirea şi independent. Asta sau rechinii îţi vor roade inima încet, dacă ancora ta ţi se va retrage de sub picioare.

Un prieten cu noroc

   Prietenul e ca un joc de loterie. Alegi numerele şi dacă ai noroc nimereşti câteva.
   Am crescut şi am ajuns să cred că cei mai sinceri şi mai buni prieteni sunt cei din copilărie. Atunci când alergam şi ne juleam la "Prinselea", când făceam plăcintele din nisip ud şi frunze proaspete, sau când uitam să ne mai întoarcem acasă la părinţi.
   Însă lucrurile se schimbă, noi creştem, prietenii se risipesc. Acum, în zilele astea, câţi dintre prietenii care te înconjoară ar veni la mijlocul nopţii dacă ai nevoie, câţi te-ar lua la ei acasă dacă nu ai avea unde să stai, câţi ar avea grijă de sora ta mai mică pentru tine, câţi ar da bucati din ei ca să-ţi astupe ţie rănile?