Speranta aici, speranta acolo...

     Se spune ca speranta moare ultima.
     Cred destul de mult in asta. Cred in speranta pentru ca ea e singura de care te agati atunci cand esti pe cale sa cazi. E singura modalitate de a putea crede ca totul o sa fie bine.
     Oamenii fara speranta sunt lipsiti de vise, de ambitie, de incredere si fara toate astea nu iti poti ghida proprii pasi inainte. Sa speri e dovada ca inca iti mai pasa, ca inca nu te-ai dat batut; speranta e inima care inca mai bate pentru trenul din care tu vrei sa cobori.
      Cred in speranta pentru ca deseori asta ma face sa vad ce-i mai bun in oameni. Speranta este peste tot. Este atunci cand incepi o noua relatie, este atunci cand o veche poveste pare sa se stearga, este atunci cand lumea ta se zguduie sau ea renaste, este atunci cand iti privesti persoanele dragi...familia, prietenii..., este chiar si atunci cand vrei sa renunti la marile cadouri date de viata.
       Imi place sa cred ca in fiecare prieten si in fiecare membru al familiei mele imi asez cate o samanta de speranta si o las sa creasca si sa infloreasca in interiorul lor pana cand apare deznadejdea sau teama. Atunci vedem cu adevarat cum ne-am sadit speranta si cat de mult i-a priit ei sufletul omului in care tu vezi bunatatea si iubirea.
      Si cu toate ca in fiecare dintre noi trebuie sa existe un saculet mic de speranta, exact ca un as tinut bine in maneca, arunca pulberea din saculet cu masura si n-o irosii. Prea multa speranta poate duna grav sanatatii inimii tale, draga doritorule de iubire.