Un prieten cu noroc

   Prietenul e ca un joc de loterie. Alegi numerele şi dacă ai noroc nimereşti câteva.
   Am crescut şi am ajuns să cred că cei mai sinceri şi mai buni prieteni sunt cei din copilărie. Atunci când alergam şi ne juleam la "Prinselea", când făceam plăcintele din nisip ud şi frunze proaspete, sau când uitam să ne mai întoarcem acasă la părinţi.
   Însă lucrurile se schimbă, noi creştem, prietenii se risipesc. Acum, în zilele astea, câţi dintre prietenii care te înconjoară ar veni la mijlocul nopţii dacă ai nevoie, câţi te-ar lua la ei acasă dacă nu ai avea unde să stai, câţi ar avea grijă de sora ta mai mică pentru tine, câţi ar da bucati din ei ca să-ţi astupe ţie rănile?

Te iubesc acum şi întotdeauna

   "Te iubesc." Pare să-ţi şoptească mereu în gând. Şi nu minte niciodată.

   Te iubeşte pentru felul în care-i zâmbeşti dimineaţa, somnoros şi sincer.

   Te iubeşte pentru cafeaua fierbinte pe care i-o laşi mereu pe masă. 

   Te iubeşte pentru felul în care ai grijă de ea.

   Te iubeşte pentru că vrei să o protejezi de orice, întotdeauna. 

   Te iubeşte pentru felul în care se simte când o săruţi.

   Te iubeşte pentru telefoanele tale în plină aglomeraţie, doar ca să-i auzi vocea.

   Te iubeşte pentru promisiunile pe care le ţii mereu.

   Te iubeşte pentru fiecare îmbrăţişare caldă.

   Te iubeşte pentru fiecare strângere de mână şi pentru fiecare strângere de suflet. 

   Te iubeşte pentru părul tău moale şi strălucitor.

   Te iubeşte pentru ochii mari şi calzi.

   Te iubeşte pentru dăruirea pe care o trezeşti în amândoi. 

   Te iubeşte pentru defectele tale, căci şi ele-i par perfecte. 

Eu pe cine iubesc?

   Oare dacă-l schimbi el mai e acelaşi? Oare dacă omul de lângă tine este într-o continuă modificare, la sfârşit, îţi va mai părea la fel?
   S-ar putea ca omul de care te-ai îndrăgostit să fie exact asta...Un om. Nu un plan de afaceri pe care-l întocmeşti de câte ori este nevoie până ce e perfect. Dar ghici ce? Oamenii nu sunt perfecţi. Niciunul, niciodată.
   Închipuie-ţi asta: Ea se îndrăgosteşte. Trec zilele, săptămânile, lunile...Ei doi sunt tot împreună. Dar nimic nu mai seamănă. El era fermecător, şi încă e, avea bucuria vieţii, era spontan şi mereu deţinea un aer boem şi împrăştiat. Dar nu mai era de ajuns. Şi s-a schimbat. Şi l-a schimbat. "Aşa este mai bine" spunea ea. Trebuia să se maturizeze, să uite de serile cu prietenii, să devină statornic şi să fie stăpânit, că doar nu voia să o facă d e râs. Dar tocmai asta o vrăjise. Gesturile neaşteptate în pas de seară, aerul lui de artist şi sufletul visător.
   Căci mă întreb, odată ce omul îţi ajunge la inimă, de unde ştii c-o să-ţi mai placă după ce îl retuşezi ca pe un obiect banal?
   Permite-i celui de lângă tine să fie el însuşi, căci altfel, uiţi pe cine ai iubit la început.