In noapte...sufletul se dezgoleste

    E coafata atent si isi poarta noul palton Prada alb lapte. Merge mandra, privind drept, hotarat si paseste atent in pantofii-i negrii ca noaptea. Isi lasa in spate masina ce luceste in lumina soarelui, creand un contrast puternic intrea ea si autovehiculul negru.
    O vezi si iti intorci privirea. Cateva tinere o privesc admirativ si tanjesc la geanta si pantofii ei atragatori. Mai multe doamne cu varste mijlocii o privesc cu jind si ganduri indoielnice. Unii barbati o repereaza si nu o lasa sa le scape din privire ceva vreme, fermecati si intrigati, de-o potriva.
    Dar nimeni nu stie s-o vada dincolo de paltonul scump. Nimeni nu reuseste sa strapunga scutul perfect ce o inconjoara uniform, fara pic de fisura. Sufletul inrosit de amintiri nu i se zareste peste machiajul executat ca la carte.
    Femeia se aseaza gratios la o masa intr-o cafenea si isi comanda un cappuccino de-ndata. Apoi ramane asa multe minute, privind in gol, intr-un punct imaginar, si se lasa purtata de adevaratele-i temeri si sentimente. Trasaturile i se indulcesc, insa nu isi lasa garda jos nici macar o clipa. Vede in fata ochilor franturi ale deceptiilor vietii ei si soarbe inconstient din bautura.
    Oamenii o privesc fix sau fugitiv. Dar nimeni nu stie ca seara, dupa ce paltonul e lasat in cuier si machiajul cade, ramane doar ea. In fata oglinzii, in camera goala, ramane femeia plina de temeri, de vise si de ambitii ascunse. Dupa ce rujul profesionist e sters de pe buze, sufletul i se dezgoleste de secrete si ramane puritatea care persista in femeia asta mandra.
    Totul se curata de rautate si ganduri innoptate si raman regretele ei ascunse, visele neatinse, dorintele mici si naive, privire iscoditoare, cuvintele pe care ar fi vrut sa le auda, mainile pe care ar fi vrut sa le tina, amintirile pe care ar fi vrut sa le uite de mult.
    Uita de bani, pentru ca nu are cu cine sa-i imparta. Uita de bijuterii, pentru ca nu are cui sa i le arate zambind. Uita de statut, pentru ca nu are cui sa-i planga pe umar. Uita de tot, pentru ca nu are pe cine sa se bazeze in ceas de noapte.  Uita...pentru ca banii nu cumpara inimi. Acum stie.
    Si sub lumina lunii, femeia imbracata in haine de la Prada, ramane o fetita visatoare.

Oras dulce si intunecat

    Orasul plin de culoare, orasul se lasa in amurg si se pierde-n el pana cand dispar impreuna, cu totul, ramanand o urma de lumini la orizont cu scaparici de umbre si lumini difuze ce clipesc constant la noi. Strazile se-mbraca in rochii negre, lungi si tin torte ce calauzesc oamenii concentrati pe ganduri.
     Te-nvarti si privesti absent in fata, fara un punct fix, absorbind energia si amorteala orasului asta alimentat de raze de soare, umbre, zambete si priviri de tot felul.
      Ea priveste pierdut prin aburii cafelei, incercand sa-l uite; el priveste fix fereastra neteda, incercand s-o cheme la el. Isi trimit unul altuia semnale nestiute prin univers, de teama, de iubire si despartire, de dor si disperare. Inimile ofteaza obosite, mintea se aseaza intr-un colt al corpului tremurand de frig si de frica.
      Nimeni nu stie ca-i doare, nimeni nu stie ca iubesc, nimeni nu stie ca pasarile bat din aripi pentru amintiri si pentru regrete.
      Ea incearca sa zambeasca, el incearca sa nu planga. Niciunuia nu ii iese, esecul ii corupe si sfarsesc oftand invinsi. Isi ridica privirile spre cer si-si incheie in tacere toate regretele si incercarile intr-o cutie ascunsa de suflet in intuneric.
     Orasul plin de culoare, se lasa-n amurg inca o data, de data asta, lasand razele sa-l lumineze. Soarele isi ridica fruntea zambind spre oamenii amortiti de somn si-i imbratiseaza vesel. Strazile se scalda in portocaliu cald si galben dulce ca mierea.
    Nimic nu e uitat, dar totul are o noua sansa sa absoarba dulceata sperantei.