Oras dulce si intunecat

    Orasul plin de culoare, orasul se lasa in amurg si se pierde-n el pana cand dispar impreuna, cu totul, ramanand o urma de lumini la orizont cu scaparici de umbre si lumini difuze ce clipesc constant la noi. Strazile se-mbraca in rochii negre, lungi si tin torte ce calauzesc oamenii concentrati pe ganduri.
     Te-nvarti si privesti absent in fata, fara un punct fix, absorbind energia si amorteala orasului asta alimentat de raze de soare, umbre, zambete si priviri de tot felul.
      Ea priveste pierdut prin aburii cafelei, incercand sa-l uite; el priveste fix fereastra neteda, incercand s-o cheme la el. Isi trimit unul altuia semnale nestiute prin univers, de teama, de iubire si despartire, de dor si disperare. Inimile ofteaza obosite, mintea se aseaza intr-un colt al corpului tremurand de frig si de frica.
      Nimeni nu stie ca-i doare, nimeni nu stie ca iubesc, nimeni nu stie ca pasarile bat din aripi pentru amintiri si pentru regrete.
      Ea incearca sa zambeasca, el incearca sa nu planga. Niciunuia nu ii iese, esecul ii corupe si sfarsesc oftand invinsi. Isi ridica privirile spre cer si-si incheie in tacere toate regretele si incercarile intr-o cutie ascunsa de suflet in intuneric.
     Orasul plin de culoare, se lasa-n amurg inca o data, de data asta, lasand razele sa-l lumineze. Soarele isi ridica fruntea zambind spre oamenii amortiti de somn si-i imbratiseaza vesel. Strazile se scalda in portocaliu cald si galben dulce ca mierea.
    Nimic nu e uitat, dar totul are o noua sansa sa absoarba dulceata sperantei.