Zambetul ti-e paradox

     Esti tu insati un paradox, a spus fixadu-ma cu privirea. Esti in atat de multe feluri bune si in atat de multe feluri rele incat imi e greu sa stiu ce nu ai putea sa fii.
     Iubeste pana in panzele albe, s-ar putea spune despre tine. Iubeste cu atata darurire si cu atata suflet incat nu stii de unde mai poate da iubire tuturor. Iubeste pana cand soarele apune, pana cand norii se-astern pe cer si pana cand marea atinge pamantul. Iubeste pana cand uraste. Iubeste pana cand neaga ca uraste si pana cand nu mai are lacrimi pe obraji.
    Uraste. Uraste cu rautate si cu jind. Uraste lucruri, situatii si obiceiuri stupide. Uraste cand ploua, cu toate ca iubeste cum ploaia ii mascheaza lacrimile de pe fata. Uraste cand e frig si totusi adora vantul care-i scutura suvitele de par in bataia proprie, exact ca steagurile pacii in varf de stalp. Uraste orgoliul, uraste cum oamenii isi inghit cuvintele si sentimetele de dragul mandriei; dar orgoliul ei se poate masura de-alungul intregii planete.
    Nu are ambitie destula si nu se incurajeaza singura, pe cand tot ea e cea care isi impinge limitele si isi sopteste sa fie curajoasa. Viseaza la succes, dar nu stie cum sa-l atinga. Are tot atatea lacrimi cata apa exista in Atlantic si le scurge pe toate uneori si ramanea secatuita pana si de sinele ei.
    E plina de iubire tot atata caldura cata e in lunile de vara. Are rautate si ochi critici tot atat de des precum ploua toamna. Tine de prietenie tot atat de strans cum tine un copil de suzeta sa cand plange. Totusi, lasa oamenii dupa bunul lor plac si nu-i siluie cu prezenta daca nu exista adevar si daruire. Se incrunta si zambeste in acelasi timp.  Ii plac amintirile si le pretuieste; stie cat de tare dor si totusi iubeste singura durere care simte ca-i mai da speranta. Spera pana cand ultima flacara se stinge, stiind ca-i face rau asteptarea.
    Plange si rade de multe ori impreuna. Plange cu zambete pe fata si rade cu urlete pe dinauntru.

You die twice

   

 Nu ai cum să schimbi cursul celor întâmplate. Să suferi este cel mai puternic sentiment pentru că în suferință se găsesc toate celelalte: iubire, ură, dispreț, amărăciune, neîncredere, tristețe, insensibilitate, negare, acceptare. 

                                                                                                             All Rights Reserved- treizeciiulie

Inima da, inima piere

     Ruinele o sa iti striveasca sufletul, mi-a spus.
     Tot ce ramane este praful pe care nu o sa il stranga nimeni si care o sa te sufoce. Tine-ti sufletul ascuns daca nu vrei sa te impiedici de cioburi, continua sa imi spuna. Nu am inteles atunci.
     Haide, vad amintiri si vant in ochii tai. In lacrimi se vad sentimentele tulburi si in maini vad tremurul nevrozei ce vibreaza odata  cu inima. Scoate scutul si impinge inima in spate. Ea nu va face fata. Inima ta nu stie sa isi pazeasca spatele, doar face cum i-ai spus: isi rupe bucati pentru fiecare si le lasa in urma fara sa isi aminteasca in ce fel sa le recupereze.
     Haide, inima-ti tremura si ochii-ti sunt transparenti de la furtuna ce o tii in tine, exact ca marea ce-si tine valurile inspumate. Nu-ti sfasia iubirea si bunatatea ce-a ramas in tine. Priveste dupa ceata lacrimilor si dupa dezamagire si incertitudine. Stinge luimna si respira. Simti cum ti se linisteste inima? Simti cum lacrimile stau pe loc?
     Tacerea te apasa asa cum durerea apasa inima. E frig deodata si lacrimile inca sunt acolo. Construiesti prin oameni vise, sperante si iti vezi viitorul acolo unde sunt si ei ancorati; exact ca un colac de salvare in Marea Egee. Te tii bine si iti strangi mainile in jurul lui, inchizi ochii, strangi mai tare, incordezi fiecare deget... pana il strapungi cu unghiile. Simti panica si umblii cu ochii peste tot si totusi nicaieri. Plangi si strigi, dar nu e nimeni.
     Doar tu si colacul....pana inveti sa inoti, pentru ca esti fara speranta. Nu vrei sa mori si o iei inainte invatand disperat cum sa te salvezi.

Deschid si-nchid ganduri

     Deschid cartea tuturor lucrurilor pe care nu le-am spus niciodata. File pline de cuvinte pe care nu le-am spus pentru ca mi-a fost teama. Lucruri pe care mi le-am soptit in gand, cand seara se lasa peste case si nu era nimeni cu mine inafara de gandurile mele.
     Cautam raspunsuri si puneam intrebari la care nu mai avea cine sa imi raspunda. Respiram soptit in intunericul noptii, plangeam tacut in linistea camerei si imi repetem o sa fie bine de atatea ori incat reuseam sa adorm si sa cred. Si ramaneau doar stelele singure pe cer si priveau stinghere in inima mea.
    Gandeam filele cartii ca un pergament strans in mine, legat cu panglici aurii de nervi si vene, elecrtocutandu-mi inima la fiecare atingere straina. Strangeam amintiri abundente si nemuritoare, care se transformau in fluturi nestapaniti si-n poze lucioase ce taie bucati fragede din trecut.
    Tinem intre degete cuvinte nerostite ce se tocesc de la atatea regrete frigide ,ce plutesc mereu in aer. Cuvinte amare si regrete granulate cu speranta ca totul o sa fie bine sunt apasate permanent intre celule si pe firele de par, ascunzadu-se de mine prin mine si jucandu-se cu mine de-a v-ati ascunselea.

Până la capăt si înapoi

    Nu sunt o persoana usor de iubit si nici nu imi tin sufletul intins la orice ora din zi si din noapte. Sunt dificila si nehotarata. Ma enervez prea usor si uneori plang la fel de repede cum deschizi usa. Ma implic prea mult sau nu ma implic deloc. Pot sa rad intruna sau sa imi pastrez masca serioasa. Nu am rabdare si am ticuri nervoase.
    Dar cand e vorba de sentimente o sa auzi  fata asta merge pana in panzele albe. 

Spune...iarta

     Luminile se sting, se-aprind. Noaptea se lasa si gandurile se accentueaza. Vantul bate si plopii se apleaca peste tine ca umbrele. Pamantul se roteste si ingerii isi ascund aripile.
     Iarta, spune Dumnezeu. Sa ierti oare demonii fara aripi cu chip de ingeri ce ti-au retezat bucuriile si visele? Sa ierti oare minciunile care ti-au dat sperante, dar ti-au adus lacrimi de foc? Sa ierti oare universul pentru ca ti-a luat iubirea si bunatatea? Sa ierti oare mainile care te-au apucat de piept si ti-au smuls sufletul fara anestezie?
    Iarta, imi spune soarele obosit. Sa iert...imi spun. Si iert. Iert pentru mine, nu pentru altii, nu din bunatate si nici pentru trecut. Iert ca sa pot lasa pietrele din suflet sa cada si ca sa dau drumul tensiunii dintre vene si sa las sangele sa curga pentru fericire.

Tu, inima...

     Ne jucam cu pixul pe foaie. Desenam spirale adanci si abrupte in colturi de foi, apasam mina pe foaie pana raman urme puternice si foaia se rupe.
     Ne jucam cu creta pe asfalt. Desenam stele si astrii fericiti cu fete frumoase si apasam creta pana cand ne simteam pielea jupuita de asfaltul cald.
     Ne jucam cu inima in propria viata. Desenam amintiri, sentimente si ganduri in prieteni, in copii, in univers pana cand ne apasam durerea peste inima de buna voie si tasnesc lacrimile.

Te rog, nu ma uita

     Fulgii de zapada se topesc si parca se-astern peste inima. Fulgii reci se-astern peste inima de hartie si se topesc, lasand in urma raceala. Vantul flutura frunzele si le face sa dispara in orizontul orasului.
     Dispar si fulgii si dispare lumina zilei. Dispar oamenii si apar nori gri. Dispare totul si e uitat.
     Secundele trec si nimeni nu isi mai aduce aminte. Secundele se fac ore si se intuneca repede, iar felinarele  se aprind. In aer e o senzatie usora si nestapanita. E timpul care se joaca razand cu noi. E timpul care ne poarta peste tot si totusi nu ne ia nicaieri. E timpul care ne aduce aminte si ne face sa uitam apoi totul.
     El e cel care ne face uitati, care ne sperie, care ne da viata si care ne omoara.
     Apa se clatina in lacuri si zapada se topeste. Soare apare si dispare, iarba creste si se usuca. Tu esti inca aici, dar nu mai esti acelasi. Fata cu ochii verzi nu isi mai aduce aminte de tine, dar baiatul in tricou albastru inca se gandeste la tine in fiecare seara.
    Tu inca te gandesti la ei, dar nu iti aduci aminte de altii. Nu vrei sa te uite nimeni si nu vrei sa fii singur. Nici ei nu vor sa uite si nici sa te lase singur, dar timpul incalca promisiunile si gandurile si niciunul nu mai e acelasi si nimic nu mai e la fel ca atunci.
    Si, totusi sufletul de hartie se agita sub adierile de vant si respira usor. E incarcat cu oameni si ganduri si se roaga sa il iubeasca toti si sa nu il uite nimeni. Sufletul tau de hartie se roaga pentru teama ta de a ramane si singur si uitat si se inroseste cand vede iubire.