Te rog, nu ma uita

     Fulgii de zapada se topesc si parca se-astern peste inima. Fulgii reci se-astern peste inima de hartie si se topesc, lasand in urma raceala. Vantul flutura frunzele si le face sa dispara in orizontul orasului.
     Dispar si fulgii si dispare lumina zilei. Dispar oamenii si apar nori gri. Dispare totul si e uitat.
     Secundele trec si nimeni nu isi mai aduce aminte. Secundele se fac ore si se intuneca repede, iar felinarele  se aprind. In aer e o senzatie usora si nestapanita. E timpul care se joaca razand cu noi. E timpul care ne poarta peste tot si totusi nu ne ia nicaieri. E timpul care ne aduce aminte si ne face sa uitam apoi totul.
     El e cel care ne face uitati, care ne sperie, care ne da viata si care ne omoara.
     Apa se clatina in lacuri si zapada se topeste. Soare apare si dispare, iarba creste si se usuca. Tu esti inca aici, dar nu mai esti acelasi. Fata cu ochii verzi nu isi mai aduce aminte de tine, dar baiatul in tricou albastru inca se gandeste la tine in fiecare seara.
    Tu inca te gandesti la ei, dar nu iti aduci aminte de altii. Nu vrei sa te uite nimeni si nu vrei sa fii singur. Nici ei nu vor sa uite si nici sa te lase singur, dar timpul incalca promisiunile si gandurile si niciunul nu mai e acelasi si nimic nu mai e la fel ca atunci.
    Si, totusi sufletul de hartie se agita sub adierile de vant si respira usor. E incarcat cu oameni si ganduri si se roaga sa il iubeasca toti si sa nu il uite nimeni. Sufletul tau de hartie se roaga pentru teama ta de a ramane si singur si uitat si se inroseste cand vede iubire.