Inima da, inima piere

     Ruinele o sa iti striveasca sufletul, mi-a spus.
     Tot ce ramane este praful pe care nu o sa il stranga nimeni si care o sa te sufoce. Tine-ti sufletul ascuns daca nu vrei sa te impiedici de cioburi, continua sa imi spuna. Nu am inteles atunci.
     Haide, vad amintiri si vant in ochii tai. In lacrimi se vad sentimentele tulburi si in maini vad tremurul nevrozei ce vibreaza odata  cu inima. Scoate scutul si impinge inima in spate. Ea nu va face fata. Inima ta nu stie sa isi pazeasca spatele, doar face cum i-ai spus: isi rupe bucati pentru fiecare si le lasa in urma fara sa isi aminteasca in ce fel sa le recupereze.
     Haide, inima-ti tremura si ochii-ti sunt transparenti de la furtuna ce o tii in tine, exact ca marea ce-si tine valurile inspumate. Nu-ti sfasia iubirea si bunatatea ce-a ramas in tine. Priveste dupa ceata lacrimilor si dupa dezamagire si incertitudine. Stinge luimna si respira. Simti cum ti se linisteste inima? Simti cum lacrimile stau pe loc?
     Tacerea te apasa asa cum durerea apasa inima. E frig deodata si lacrimile inca sunt acolo. Construiesti prin oameni vise, sperante si iti vezi viitorul acolo unde sunt si ei ancorati; exact ca un colac de salvare in Marea Egee. Te tii bine si iti strangi mainile in jurul lui, inchizi ochii, strangi mai tare, incordezi fiecare deget... pana il strapungi cu unghiile. Simti panica si umblii cu ochii peste tot si totusi nicaieri. Plangi si strigi, dar nu e nimeni.
     Doar tu si colacul....pana inveti sa inoti, pentru ca esti fara speranta. Nu vrei sa mori si o iei inainte invatand disperat cum sa te salvezi.