Respira, e doar viata...

     Vantul se inteteste. Frunzele au cazut de mult. Am inlocuit esarfa cu un fular tricotat. Afara e umed si rece. Inauntru e cald, s-a aprins focul si se bea ceai. Ea isi cauta manusile in sertar.
     Crengile au inghetat. Pe sosea e polei, cineva a derapat cu masina. In casa miroase a vin fiert cu scortisoara. Lacul a inghetat si el de cateva zile. Ninge. Ea inca nu si-a gasit manusile.
     Zapada s-a asternut de cateva zile. Plugurile curata soselele. Se cumpara brazi artificiali si globuri rosii. Se bea ceai din nou si se pun merele la copt. Ea nu isi mai cauta manusile.
     Nu le mai cauta. Stie ca le-a pierdut. Sta langa geam si priveste afara. Urmareste fulgii cum aluneca in aer ca niste balerine de gheata si strange mai bine geaca de iarna. Cand iese afara expira aer aburind si cald.
     Merge o vreme si doar priveste stratul subtire de zapada de pe strazi. Simte omatul sub cizme si respira greu de fiecare data cand il calca. Zambeste amar la un baietel care tocmai alerga cerc in jurul ei pentru cateva clipe. Isi cumpara o acadea cu cirese, exact ca in copilarie, dar nici asta nu mai este de ajuns. Nimic nu apare si nimic nu ii imbunatateste dispozitia, pentru ca isi simte inima grea si obosita. Ea doar merge pe strazi si isi strange mainile in buzunar pentru ca nu are manusi.
     Oboseste si se aseaza pe scarile unui magazin inchis de mult. Termina acadeaua si faptul ca nu i-a imbunatatit starea o face sa ofteze zgomoros si rece. Simte ca nimic nu merge si ca totusi totul e bine. Nimic nu e cum si-a dorit si totusi... lucrurile merg in continuare. Asta o face sa isi aminteasca de viata.
      Isi aminte ca viata nu va sta in loc pentru ea niciodata. Ca de cate ori se simte obosita si infranta si isi doreste un ragaz... nu il va primi. Viata nu ofera pauze sau minuni ca in filme. Viata e dusmanul si prietenul deopotriva. Ea doar iti face turul tuturor lucrilor pe care oamenii le vad intr-o viata... fara opriri suplimentare, fara intarzieri, fara favoruri, fara sa poti sa schimbi trenul.
   

Timpul trece, lacrimile raman

     Se spune ca atunci cand plangi, durerea ta ti se pare cea mai mare, cea mai dificila si cea mai puternica. E de parca fiecare particica din problemele tale trag simultan de tine si te tarasc prin amintiri si regrete...si sunete si lacrimi si rautate.
     Si simti urletul unei disperari cum vrea sa iasa din tine...din cauza neputintei, sau a urii, sau a nelinistii.
     Dar am invatat ca ideea este sa te simti mai stabil pe picioare dupa astfel de momente de refugiu sufletesc. Permite-ti sa suferi pana cand simti ca au trecut momente bune, permite-ti sa plangi uneori, ca sa simti cum energia negativa se scurge din tine. Apoi uita-te pe geam si gandeste-te cat de adanca este groapa in care ai cazut. Uita-te in jur. Merita oare sa plangi si sa strigi si sa iti manjesti inima cu durere?
    Stiu ca te doare si ca doar timpul o sa te vindece...dar mai stiu ca, poate, nu te-ai afundat atat de tare pe cat crezi tu in necaz. Poate doar este iluzia durerii pe care simti. Sunt oameni care plang pentru ca nu mai au parinti, sunt oameni care plang pentru ca nu pot avea copii, sunt oameni care plang pentru ca sufera pe paturile de spital, sunt oameni care plang pentru ca au ramas singuri pe lume.
    Asa ca...merita sa-ti consumi atat de multe lacrimi pentru momente triste, in loc sa pastrezi o parte pentru momentele fericite?

Era ingerul...

     Cum arata ingerii? Oare sunt mici si au fete de copii? Oare au parul blond si ochi albastrii? Oare seamana cu sfintii din icoanele atarnate de perete? Oare au aure deasupra capului se le lumineze calea? Oare sunt imbracati in alb si stralucesc a puritate? Oare?
    Nu am visat ingeri si nici nu i-am cautat. Dar ingerul meu e mic si bun. Ingerul meu are zambet de copil si chip matur. Ingerul meu are maini calde si pielea petrecuta de zeci de ani. Ingerul meu ma mangaie si merge cu un baston. Ingerul meu ma invata si e plin de iubire. Ingerul meu are tot atata grija cata iti poti dori. Ingerul meu e  bunatatea cu privire calda. Ingerul meu spunea povesti multe si ma mangaia in somn. Ingerul meu radea si ma facea sa rad. Ingerul meu stia si imi spunea si mie. Ingerul meu ma priveste de sus cu zambete si priviri calde. Ingerul meu arunca raze de iubire peste mine.
Imi strigam ingerul mamaie. 

Cat de tare...?

 
    Cat de tare doare dorul? Cat de tare doare despartirea? Cat de tare dor amintirile? Cat de tare doare neputinta?
    Cam tot atat de tare incat sa iti simti inima strangandu-se in piept, de parca ar vrea si ea sa planga cu tine.
   

S-ar sparge sufletul

    Intri in camera si e o liniste apasatoare. O vezi ghemuita ca un copil pe margniea patului si ti se strange inima. Te apropii si-i vezi ochii umflati, plini de regrete, incadrati aproape morbit de ceea ce a fost odata machiajul ei. Tusul negru si intins ,ce-i accentueaza umbra puternica ce-o simti din partea ei, e de parca ploaia tocmai a picat peste ea. Si a picat, in rauri de lacrimi pe care nu le-ai vazut la timp.
    Ai vrea s-o mangai pe parul ciufulit din cauza ticului ei pronuntat de a-si trece mainile prin el, dar ti-e teama s-o atingi. De parca-ar sparge ceva in ea...poate sufletul...dar nu-i nimic, oricum il are crapat in sute de bucati. Esti pregatit sa ii spui ca nu ai vrut s-o ranesti, dar e tardiv. Ca si trecutul vostru, cuvintele tale nu mai au farmecul pe care-l purtau odata. Asa ca o privesti in tacere. Tacere pentru sufletul ei fisurat, tacere pentru povestea voastra, tacere pentru o iubire pierduta.
    Vrei sa pleci pentru ca nu iti gasesti scuzele potrivite. Dar inca simti regretul pe varful limbii atunci cand o privesti asa, ravasita si plansa, pe patul vostru, intre peretii care au fost martorii tuturor pasilor vostrii. Ea nu se uita la tine, dar stii ca in privirea ei e durere absoluta si amintiri frante. Tot ce faci este sa te rogi pentru sansa ei. Te rogi sa mai poata iubi asa cum te-a iubit pe tine. Te rogi sa mai simta fiorii fericirii fara sa-ti resimta amintirea, acum patata de mojicie.
     Sopteti in gand ca-ti pare rau, in timp ce-ti inchei din priviri toate socotelile cu fata asta tulburata de suferinta.

Afara ploaia loveste geamul

     Afara ploia loveste ritmat geamul. Vantul risipeste picaturile de apa. In casa esti doar tu si iti bei cafeaua care incepe sa se raceasca sub gandurile difuze. 

     Esti singur si esti obosit. Esti singur si incepi sa analiazezi toate gesturile si vorbele asamblate intr-un tablou puternic memorat. Vezi filmul vietii tale si iti doresti sa-l fi putut regiza mai bine. Ai in piept emotiile care te-au definit si influentat alegerile si nu stii cum sa le mai ordonezi in raftul din sufletul tau incarcat. 

    Te gandesti, memorezi si analizezi. Acum ai face totul altfel. Acum ai merge pe alt drum. Acum ai alege altceva. Acum ai face totul mai bine. Dar ce pacat ca nu avem a doua sansa cand vine vorba viata noastra, nu? 

    De curand ai invatat tot ceea ce ti-ar fi putut fi de ajutor atunci. Ai invatat cum sa te indragostesti cand nu mai esti indragostit. Ai invatat cum sa fii un prieten bun atunci cand esti singur. Ai invatat sa fii mai bun cand nu mai esti in niciun fel. Ai invatat cum sa respiri cand nu mai ai aer. 

    Trezeste-ti sufletul amortit de amintiri fragile, scutura-l bine, respira incet si paseste atent. Priveste drept in fata, fara sa iti pleci privirea. Treci mai departe. Asta e momentul, momentul in care folosesti tot ce-ai invatat de unul singur, cand erai singur. Refa-ti traseul, regizeaza-ti inca o data filmul, apoi priveste si fa-o inca o data ...la infinit pana cand inima iti sta odihnita in piept, in loc sa-ti tresara puternic. 

Slicpirea ta e, de fapt, esenta ta.

     E un baietel in a treia banca de langa fereastra. Are 8 ani. Si e nervos...in permanenta. E ca o grenada. O grenada careia ii este gadilat punctul sensibil. Dar pe baietelul saten nimeni nu pare sa il deranjeze. Si totusi... e nervos.
    Peste o ora are lacrimi in ochi. Nu a vrut sa o impinga pe colega lui cu ochi albastrii cand i-a cerut creioanele lui colorate. Si totusi, a impins-o in momentul lui de slabiciune. E trsit si obosit.
    E agitat. Se apropie ora plecarii. Stie ca acasa nu il asteapta o bunica si o mama cu masa calda. Si nici un tata bland care sa ii aduca bomboane cand se intoarce de la munca. Tot ceea ce il asteapta in prag este un catel batran si incet, care-i linge lin genunchii atunci cand plange in liniste. Baietelul stie ca mama lui e bolnava si suparata, asa ca nu o deranjeaza niciodata, ca singurul loc in care-si poate vizita bunica e la cimitirul mut si incolor, si ca tatal lui e prea ocupat ca sa-l ajute la temele la matematica.
    Asta e povestea tihnita din spatele ochilor mari de ciocolata, parului cafeniu si trupului mic in care se regaseste durerea, puterea si nevroza incontrolabila a copilului de 8 ani.
    Si chiar si fetita cu ochii albastrii din clasa cu baietelul de 8 ani va avea si ea o poveste. Si se va contura cu fiecare zi a vietii sale. Pentru ca si mama ei are o poveste personalizata pe care o tine in sertarul secret al mintii ei. Si fiecare dintre noi avem o poveste pe care nu o spunem, tinem bine stransa istorisirea care ne-a schimbat viata pentru totdeauna, care ne-a facut asa cum suntem astazi..mai buni, mai reci, mai paranoici, mai calmi, mai hotarati.
     In ochii nostrii straluceste o idee, o intamplare... care ne-a schimbat intreaga viata, pe care n-o s-o uitam, care ne-a invatat atatea, care ne-a format principiile si simtim ca parca s-a inventat ca sa fie a noastra. Simti faptul ca e a ta, simti ca nimic nu e la fel. Dar, ghici ce? Chiar este doar a ta. Pentru ca proabil Soarta si Dumnezeu s-au intalnit atunci cand tu te-ai nascut si au conceput asta ca un proiect mic in timp ce-ti priveau ochii luminosi si curiosi in primele tale minute de viata.

Fericirea noastra falsa

     Oameni sunt atat de complecsi incat te copleseste. Sunt atat de calzi, buni si prietenosi. Sunt atat de cruzi, de rai si ignoranti. Sunt atat de linistiti. Sunt atat de infocati. Oamenii sunt in atat de multe feluri, dar niciodata perfecti. Niciodata.
     Suntem suma alegerilor noastre. Suntem suma calitatilor si defectelor noastre. Asa ca, respira incet, si zambeste. Suntem cu totii diferiti, din fericire.
     Nu e trista o lume ideala? Cu oameni ingraditi de un gard imaginar, caractere identice, vise identice, familii identice, realizari identice, case identice. Unde mai apare surpriza care se presupune ca iti infrumuseteaza viata constanta? Unde mai este magia din sufletul fiecarei persoane? Si, mai ales, unde isi mai are loc povestea personalizata a fiecaruia dintre noi?
     Chiar DEX-ul imi spune ca "perfect" indeplineste cel mai inalt grad in toate calitatile cerute. Zambesc ironic... pentru ca asta iti arata ca perfectiunea e la fel de ireala precum se spune. Daca am fi indeplinit conditiile ideale nu as fi tipat la persoana nepotrivita. Tu nu ai fi facut niciun gest gresit. Eu nu as fi facut vreo alegere grabita. Si fetita de 6 ani cu par saten nu ar fi fost lovita de masina. Si nimeni nu ar fi ajuns sa moara sau sa sufere. Si cum mai simtim ce e bucuria fara sa simtim ce e suferinta?
      Secretul nu e sa atingi perfectiunea. Secretul este sa te accepti exact asa cum esti...pe tine si trairile tale.

E iubire. Si e permanent.

     E aici, in mintea ta. E in visele tale. In visele tuturor, in inimile tuturor. E iubire. E peste tot. E in ochii mamei care isi invata copilul sa manance. E in inima celui care tocmai a cerut-o in casatorie pe fata visurilor lui. E in mintea celui care tocmai isi viziteaza mama. E iubire, dimineata, atunci cand ea se trezeste alaturi de el.
     Iubirea nu e atunci cand iti da like la poza. Nu e atunci cand iti trimite mesaje sufocate de inimoare virtuale. Nu e nici atunci cand singura confirmare a relatiei voastre e status-ul de facebook.
     E iubire atunci cand adoarme si se trezeste cu tine in gand. E iubie atunci cand chipul ii zambeste cand te vede. Si atunci cand iti mangaie parul si te lasa sa-i patezi tricoul de lacrimi. Si atunci cand nu uita sa iti arate asta in preajma prietenilor.
     Te iubeste cand tot ce face e sa iti stranga mana si sa iti zambeasca... iar tu intelegi toate gandurile ce ii stau pe buze cand te priveste.
     E tot ce ti-ai dorit vreodata si e pentru fiecare dintre zilele bune- in care razi si lumea e a ta- si pentru fiecare dintre zilele proaste - in care nu poti sa respiri si cerul se scutura pentru tine.

Iubirea e totul. Totul şi nimic

   Iubirea e putere.
   Iubirea e slăbiciune. Iubirea e raiul. Iubirea e iadul. Iubirea e dulceaţa din copilărie. Iubirea e cuţitul din bucătărie. Iubirea îţi dă şi îţi ia deopotrivă.
   "Te iubesc" se transformă în "Am nevoie de tine", iar asta îţi slăbeşte încrederea, puterea şi caracterul. Să ai nevoie de unele persoane în viaţa ta, nu pare a fi sănătos. Să ai legate cele mai importante noţiuni de ale altcuiva e ca şi cum te-ai îneca încontinuu. Să nu ai încredere, să nu ai putere, să nu ai sens fără altcineva este dependenţa ce a pornit sub forma de ataşament.
   Iubeşte fără să respiri aerul lui, iubeşte fără să strângi în permanenţă mâna ei, iubeşte cu propria-ţi minte şi mergând pe propriile-ţi picioare.
   Să iubeşti sigur, hotărât, cu toată dăruirea şi independent. Asta sau rechinii îţi vor roade inima încet, dacă ancora ta ţi se va retrage de sub picioare.

Un prieten cu noroc

   Prietenul e ca un joc de loterie. Alegi numerele şi dacă ai noroc nimereşti câteva.
   Am crescut şi am ajuns să cred că cei mai sinceri şi mai buni prieteni sunt cei din copilărie. Atunci când alergam şi ne juleam la "Prinselea", când făceam plăcintele din nisip ud şi frunze proaspete, sau când uitam să ne mai întoarcem acasă la părinţi.
   Însă lucrurile se schimbă, noi creştem, prietenii se risipesc. Acum, în zilele astea, câţi dintre prietenii care te înconjoară ar veni la mijlocul nopţii dacă ai nevoie, câţi te-ar lua la ei acasă dacă nu ai avea unde să stai, câţi ar avea grijă de sora ta mai mică pentru tine, câţi ar da bucati din ei ca să-ţi astupe ţie rănile?

Te iubesc acum şi întotdeauna

   "Te iubesc." Pare să-ţi şoptească mereu în gând. Şi nu minte niciodată.

   Te iubeşte pentru felul în care-i zâmbeşti dimineaţa, somnoros şi sincer.

   Te iubeşte pentru cafeaua fierbinte pe care i-o laşi mereu pe masă. 

   Te iubeşte pentru felul în care ai grijă de ea.

   Te iubeşte pentru că vrei să o protejezi de orice, întotdeauna. 

   Te iubeşte pentru felul în care se simte când o săruţi.

   Te iubeşte pentru telefoanele tale în plină aglomeraţie, doar ca să-i auzi vocea.

   Te iubeşte pentru promisiunile pe care le ţii mereu.

   Te iubeşte pentru fiecare îmbrăţişare caldă.

   Te iubeşte pentru fiecare strângere de mână şi pentru fiecare strângere de suflet. 

   Te iubeşte pentru părul tău moale şi strălucitor.

   Te iubeşte pentru ochii mari şi calzi.

   Te iubeşte pentru dăruirea pe care o trezeşti în amândoi. 

   Te iubeşte pentru defectele tale, căci şi ele-i par perfecte. 

Eu pe cine iubesc?

   Oare dacă-l schimbi el mai e acelaşi? Oare dacă omul de lângă tine este într-o continuă modificare, la sfârşit, îţi va mai părea la fel?
   S-ar putea ca omul de care te-ai îndrăgostit să fie exact asta...Un om. Nu un plan de afaceri pe care-l întocmeşti de câte ori este nevoie până ce e perfect. Dar ghici ce? Oamenii nu sunt perfecţi. Niciunul, niciodată.
   Închipuie-ţi asta: Ea se îndrăgosteşte. Trec zilele, săptămânile, lunile...Ei doi sunt tot împreună. Dar nimic nu mai seamănă. El era fermecător, şi încă e, avea bucuria vieţii, era spontan şi mereu deţinea un aer boem şi împrăştiat. Dar nu mai era de ajuns. Şi s-a schimbat. Şi l-a schimbat. "Aşa este mai bine" spunea ea. Trebuia să se maturizeze, să uite de serile cu prietenii, să devină statornic şi să fie stăpânit, că doar nu voia să o facă d e râs. Dar tocmai asta o vrăjise. Gesturile neaşteptate în pas de seară, aerul lui de artist şi sufletul visător.
   Căci mă întreb, odată ce omul îţi ajunge la inimă, de unde ştii c-o să-ţi mai placă după ce îl retuşezi ca pe un obiect banal?
   Permite-i celui de lângă tine să fie el însuşi, căci altfel, uiţi pe cine ai iubit la început.

Tu însuți

     Iti porti parul prins mereu in coada,  îl porti mereu impletit, îl vopsesti in culori excentrice, nu îl vopsesti niciodată, sau îl porti prins cu o agrafa neagră. Iti porti parul asa cum vrei .
Porti hainele care iti plac. Te machezi exact asa cum iti place si te porti asa cum vrei. Totul este o alegere. Tu ești propria ta alegere.
     Și de aceea ești dator sa te iubesti. Despre asta era vorba atunci când ti-au spus sa fii tu însuți.
     Cauta diamantul din mina sufletului si încearcă sa-l slefuiesti. Slefuieste-l pana când iti place forma. Si când ai terminat, adu-ti aminte ca i-ai dat forma cu propria mana, după bunul plac, asa ca ești dator sa ai grija de piatra pretioasa adânc ascunsa in tine.
      Ești dator de propria imagine si atitudine odată ce ai trecut peste vârsta la care mama iti cumpara de îmbrăcat. Ești dator sa iti iubesti zâmbetul când îl privesti in oglinda din baie in fiecare dimineața a existentei tale.
      Odata ce te-ai hotărât asupra ta, asupra exteriorului si interiorului tau, nu-ti nega propriile alegeri de dragul modei. Ești propria ta realizare. Trebuie sa fii mândru de ea.

Traieste fericire, respira fericire

     Cu toții vorbim despre fericire, citim despre fericire, ne gândim la fericire si, mai ales, cu toții visam la fericire. Dar ce este fericirea mai exact? Exista oare termeni in dictionare care pot acoperii plasa de trairi ce ating fericirea?
      Ceea ce știu este ca fericirea nu este greu de obținut, cu toate ca ne-o imaginam ca pe o linie îndepărtata a orizontului si imposibil de atins; atât de îndepărtata încât atunci când ea, fericirea la pachet, ne bate neasteptat la ușa uitam sa apreciem cu adevărat ca nucleul vieții este in mâinile noastre. Asta este fericirea, ca o bagheta magica constanta in viața noastră acaparata de viteza megabitilor. Asa ca ce magician bun si-ar folosi magia din  bagheta fără sa-si facă singur un bine?
     Asta este ceea ce trebuie sa facem noi: sa ne gândim la fericirea noastră înainte de a lua decizii si sa nu lăsăm nimic sa intervină între noi si fericirea noastră.
      Traieste fericire, resprira fericire- ar trebui sa ne devina deviză. Bucura-te de orice lucru si dedica-te întru totul- citește cartea abia cumpărată cu tot atâta dorința cu care ai ales-o de pe raft, savureaza băutură alături de un prieten ca si cum ar fi interzis si, mai ales, primește-ti portia de iubire si multumire menită tie fără regrete adânci in suflet.
     Traieste fericire, resprira fericire.  Simte fericirea prin toți porii pielii si folosește-o ca parfum in fiecare zi.

Puterea sentimentului tau

Octavian Paller spunea ca uneori contează persoana mai mult decât faptele ei.
Uneori contează sentimentele care te leagă de o persoana mai mult decât tot răul pe care ți l-a provocat. E atunci când inima bubuie de sentiment si nimic nu e mai puternic decât asta.

Gustul iubirii

     Era începutul zilei. Era începutul lunii. Era începutul verii.
Vântul încă adia timid, uneori, in ciuda soarelui care dădea semne permanente de încălzire tot mai puternică. Însă nimeni nu pare sa observe vreo diferență, doar ca pentru Julliette aerul curat al vacanței deja se perinda in jurul ei.
     De aceea se trezește devreme in acea zi, se relaxează sub apa caldă a dușului mai mult decât de obicei si alege să se îmbrace cu una dintre fustele ei lungi si vaporoase. Apoi zăbovește pieptănandu-și foarte încet părul blond, ondulat si umed după duș. Repetă mișcarile perfect drepte prin păr până când micuța ei pisica Chartreux își face loc prin spațiul ce a fost lăsat de către fată când a vrut sa închidă ușa camerei. Zâmbește amuzată la vederea ei și o ridica pe genunchii săi doar ca sa  îi dezmierde căpșorul micuț. Felina primește bucuroasă masajul gratuit și-și gudură corpul delicat de mana caldă a lui Julliette.
     Peste câteva clipe mângâiate cu iubire si căldură, tânăra își  lasă pisica pe parchetul de culoarea cireșului, grăbita de ora destul de înaintată a ceasului alb de pe noptieră.
     Julliette se îmbracă in tăcere, apoi caută jacheta de blugi care-i va ține de cald împotriva vântului ce încă adie stingher. Își trage cu grijă portfardul de pe masă și îl asează pe raftul mic din baie, lângă oglindă. Se machează cu atenție pentru ca ura să își piardă vremea să își contureze ochii cu tuș dacă nici măcar nu îi iese bine, însă de data asta îi iese din prima, ceea ce o scutește considerabil de cantitatea de machiaj pierdut de obicei. Când își propune sa părăsească baia, ochii îi sclipesc la vederea rujului roșu neatins de multă vreme. Zâmbește. Se privește  în oglindă, însă nu poate rezista impulsului și folosește rujul puternic. Se privește încă o dată și realizează cât de puternic este contrastul de la roșul acela evidențiat la parul ei blond nisipiu, însă preferă să îl lase pe buze. Știe ca în câteva zeci de minute îi va dispărea din intensitate datorită obiceiului demult înrădăcinat de a-și mușca buzele.
     Își verifică telefonul și răspunde la câteva mesaje înainte să îl abandoneze în buzunarul lateral al genții încărcate cu ceva caiete și nicio carte. Se grăbește să încuie ușa apartamentului, apoi coboară cele 3 etaje pentru că nu mai are timp sa aștepte liftul vechi de 10 ani. Așa ajunge ca din fața blocului sa mearga câțiva metri ca să vadă cum autobuzul se apropie de stație mult mai repede decât de obicei. Sau cel puțin așa i se pare fetei, care se stăduieste sa îl ajungă din urma.
     Se grăbește și ,din fericire pentru ea,reușește să se urce la timp. Autobuzul e la fel de liber ca de obicei, însă toate scaunele sunt ocupate, așa că nu își face speranțe că va avea cum să se așeze până să ajungă la colegiu. A așteptat în tăcere ca autobuzul sa parcurgă cele 8 stații, nerăbdătoare să simtă din nou adierea vântului pe față în pofida căldurii ce creștea în jurul ei.
    Chiar înainte să coboare agale din autobuz, a glisat ecranul telefonului pentru a vedea ca a ajuns cu 5 minute mai devreme decât de obicei. În timp ce ținuia cu privirea scările de marmură albă ale clădirii îndepărtate unde își va petrece următoarele ore, medita la examenul parțial pe care îl va susține la economie. Își recapitula în minte capitolele, verificând posibilitatea să fi uitat ceva.
    Mult prea concentrată asupra cifrei de afacere, costului de producție și capitalului firmei, a rămas surprinsă când aproape a fost smulsă de pe propriile picioare și trasă în sala alăturată, ce era atât de goală și liniștită că putea provoca fiori pe șira spinării. Julliette a tras aer adânc în piept,când a fost presată atent de ușa din lemn gros; pregătindu-se pentru orice în singura secundă liberă pe care și-a putut-o permite în acea situație. Ashton râde ușor când îi prinde privirea pătrunzătoare fetei, ce fusese speriată cu zece secunde în urmă, apoi îi așteaptă cuminte reacția; dar Julliette doar lasă capul pe spate și râde ușor, aproape insesizabil, de ceea ce tocmai s-a întâmplat și se agață de marginea jachetei descheiate ce băiatul o purta.
   "Ash..." îi murmură numele, iar el îi zâmbeste viclean înapoi. Profită de faptul ca gâtul ei alb este lăsat ușor în spate, sprijinit de ușa în care chiar el a împins-o deunăzi, și-și presează atent buzele la baza lui, urmând linia arterei ce-i pompa sângele cald. "Ești nebun!" îi șopti din nou, apucându-se de umerii lui cu mâinile ei subțiri.
    "Mhm... După tine, poate." șopti înapoi în gâtul ei fragil, și acum fierbinte.
    " Ce curs...Ash! Ce curs ai?" aproape suieră întrebarea când băiatul îi mușcă pielea de pe gât, puțin, în joacă; ca apoi să râdă sincer sub ochii ei, zguduindu-și aproape insesizabil umerii.
     Înainte să răspundă la întrebarea Julliettei, Ashton o pironi intens cu privirea câteva secunde și-i trasă marginea buzelor cu degetul mare. Din nou, ea nu-și putu stăpâni impulsul de a-și mușca buza inferioară, făcând licarul din ochii ei și mai pronunțat și făcându-l pe Ashton să o sarute pe buze înainte să-i murmure "Filozofie".
     Se afundau amândoi în liniștea si protecția din interiorul furtunii ce pusese stăpânire pe ei. Se strângeau atât de tare în brațe de parcă aveau să se contopească fiecare în compusul celuilalt.
      Ashton o sărută adânc și cu pasiune, ștergând din intensitatea rujului euforic de pe buzele ei pline.
     "Eu am..." încercă ea să vorbească, însă Ashton se apăsa mai mult pe ea, înghesuind-o între perete și corpul său încălzit. "Ash... Am un exam.." o sărută din nou, și mai apăsat de data asta, muscându-i si buza inferioară." Am un parțial la economie,Ash" reuși ea să spună, imediat ce el se retrase un centimetru pentru aer.
      Respirau greu, sacadat, zâmbindu-și unul altuia, rezemându-și fruntea de-a celulilat; într-o armonie blândă, suflare cu dorință și iubire.
      "Oh! Noroc, atunci, iubito." îi spuse amuzat, făcându-și ochii să lucească de veselie. Îi apucă mâna ce stăruia pe umărul său și o duce la buze s-o sărute, apoi o conduce pe hol către sala ei de examen.
       O lasă în fața ușii impozante din lemn masiv, vopsit alb, dar nu înainte să-i mai fure un sărut fugar si inocent. Râde împreună cu ea și-i urează încă o data succes, privind-o în ochii-i ca de ciocolata amăruie.
       Și așa o lasă pe ea, fata visurilor, să-și dea examenul parțial la economie; cu rujul roșu ușor șters, făcâdu-l și mai impudic, cu părul aparent mai ciufulit decât de obicei și cu o sclipire intensă în privirea-i ca de abis.

Speranta aici, speranta acolo...

     Se spune ca speranta moare ultima.
     Cred destul de mult in asta. Cred in speranta pentru ca ea e singura de care te agati atunci cand esti pe cale sa cazi. E singura modalitate de a putea crede ca totul o sa fie bine.
     Oamenii fara speranta sunt lipsiti de vise, de ambitie, de incredere si fara toate astea nu iti poti ghida proprii pasi inainte. Sa speri e dovada ca inca iti mai pasa, ca inca nu te-ai dat batut; speranta e inima care inca mai bate pentru trenul din care tu vrei sa cobori.
      Cred in speranta pentru ca deseori asta ma face sa vad ce-i mai bun in oameni. Speranta este peste tot. Este atunci cand incepi o noua relatie, este atunci cand o veche poveste pare sa se stearga, este atunci cand lumea ta se zguduie sau ea renaste, este atunci cand iti privesti persoanele dragi...familia, prietenii..., este chiar si atunci cand vrei sa renunti la marile cadouri date de viata.
       Imi place sa cred ca in fiecare prieten si in fiecare membru al familiei mele imi asez cate o samanta de speranta si o las sa creasca si sa infloreasca in interiorul lor pana cand apare deznadejdea sau teama. Atunci vedem cu adevarat cum ne-am sadit speranta si cat de mult i-a priit ei sufletul omului in care tu vezi bunatatea si iubirea.
      Si cu toate ca in fiecare dintre noi trebuie sa existe un saculet mic de speranta, exact ca un as tinut bine in maneca, arunca pulberea din saculet cu masura si n-o irosii. Prea multa speranta poate duna grav sanatatii inimii tale, draga doritorule de iubire.

Da pagina si doar atat.

     6 Mai 2014. E o zi in care am intalnit foarte multe cupluri. Asta si putina muzica m-au facut sa ma gandesc la felul in care noi, oamenii plini de regrete, razbunare si iubire, ne desparitim de persoanele de care am fost legati o vreme. 

     Imi plac oamenii...diplomati cand se despart. Este frumos sa vad ca dupa ce au mers pe drumuri separate ei inca se saluta si isi surad reciproc.  Zambesc...imi aduc aminte de cuvintele unei persoane dragi. Orice ai face, sa fii diplomata. Asta te va ajuta in multe.  Incep sa inteleg din ce in ce mai bine lucrul asta. Incep sa inteleg foarte bine ca puterea de a incheia un capitol sau de a trasa linia la sfarsitul zilei cere cateva grame de diplomatie...cere acel bagaj de maturitate si respect. Cand lucrurile nu mai merg tot ce trebuie sa faci e sa iti amintesti ca odata ti-a fost cald si bine acolo si sa te gadesti...Gandeste-te ce ultima parere ai vrea sa lasi in urma pasilor ce se vor sterge in valtoarea  timpului. 

     Ma gandeam la acele despartiri dure. Brute. Fara pic de resentiment. Cu rauri de lacrimi lasate sa se verse. Cu oameni care isi arunca veninul inainte sa tranteasca usa dupa ei. Ma gandeam la amintirile care raman in urma lor... Nimic altceva decat un gust amar, o adiere vaga de vant condimentata cu putin resentiment. 

      Inca nu inteleg...de ce ai rani cu arme albe inima persoanei pe care candva spuneai ca o iubesti. Nu e vorba de sentiment...e vorba de ambitie, de respect, de educatie, poate. De parca nu e destul de grea povara unei despartiri... mai trebuie sa simta si arsura cuvintelor crude care ii sunt aruncate in fata. 

      E destul de ironic...e de parca scuipi acolo unde candva pupai. 

      Cuvintele sunt mai importante decat par...Ele mangaie sau taie. Alegerea este a ta. 

Sursa de inspiratie: https://www.youtube.com/watch?v=o8E4zkzPbLY  &Cuplurile Bucurestiului

Tu de ce iubesti?

     Iubesc pentru ca asta imi completeaza cu adevarat viata. Iubesc pentru ca este cel mai bun si frumos lucru pe care il pot face neconditionat. Iubesc pentru ca este cel mai bun mod prin care sa impart bucurie. Iubesc pentru ca e singurul sentiment care imi oblojeste ranile trecutului.
     Iubesc sufletele oamenilor frumosi, oamenilor curajosi, oamenilor puternici, oameni si ei plini de iubire. Iubesc sa ascult povestilor oamenilor; fiecare detine o lectie care vibreaza in inimile lor pline de speranta.
     Cum pot ignora iubirea cand ea exista in tot ceea ce ma inconjoara? In oameni, in flori, in razele de soare, in picurii de ploaie, in bebelusii ce se tarasc de-a busilea... Tot ce trebuie sa fac este doar sa ma bucur de ea, sa o accept si sa o insuflu inapoi peste tot ceea ce ma face sa zambesc.
      Iubesc pentru ca e iubirea e cel mai vorbit sentiment, cel mai cantat vers si cel mai frumos cadou pe care il poti primi.

Fata în cămaşa albă

     Lumina diminetii calde se revarsa  prin geamul micului apartament linistit de la parterul blocului rezidential . Razele urmaresc conturul patului dublu, imbracat in asternuri alb imaculate, incalzind foarte incet pielea mainilor ce stau imbratisate deasupra cearsafurilor fine. 

     Ea isi ridica ploapele gales, fluturand regulat genele  in lumina  galbena a soarelui. Isi roteste ochii peste peretii alb lapte ai dormitorului, pana cand il vede pe el. Il vede pe el dormind, cu parul negru ravasit, creand un contrast puternic cu perna alba. Zambeste abia ridicandu-si colturile gurii catre baiatul de langa ea, cuprinsa de fericire pentru cateva momente. Vrea sa-si treaca mana prin parul lui moale, insa n-o face; de teama sa nu-l trezeasca. 

     Isi lasa picioarele sa alunece de pe cearsaful moale si se ridica aproape insesizabil, caci brunetul nu face nicio miscare dupa aceea. Ea se uita multumita la el si-si trage peste umeri camasa alba, fina si rece intr-un ritm lenes, ce-a fost lasata cu o seara in urma de el pe spatarul scaunului neatins de cateva zile din coltul dormitorului.  Tanara isi trece degetele date cu oja neagra, lucioasa, prin par, facandu-l sa se rasfire pe spatele-i drept. 

      In timp ce-si incheie stangaci camasa prea lunga pentru ea, arunca priviri galese in spate, catre patul matrimonial, ce-i simte acum lipsa. Zambeste din nou. Incheie al treilea nasture al camasii. Trage usa cu piciorul dupa ea, lasand-o la cativa centimetri de tocul ei.

      Isi croieste drum catre bucatarie, urmarindu-si instinctul inca adormit. Apuca atent cana-i obisnuita de cafea, rosie ca focul. Degetele ii trec usor peste celalte cani din raft, apoi o scoate pe cea neagra, mata si o pune langa a ei. Urmarindu-si tabietul  cu mici modificari in cantitate, face cafeaua la filtru. Caci, niciodata cafeaua la filtru nu e mai buna decat intr-o dimineata ca aceea, impatita in doi. 

      Pregateste atent cafeaua, ascultandu-si cu atentie casa. Vantul aproape inghetat  tocmai s-a amestecat cu aerul calduros al dormitorului. Pisica toarce somnoroasa pe covorul din sufragerie. Ceasul din hol ticaie ca de obicei, in ritmul sau. Motorul frigiderului nu se lasa neobservat, ca in fiecare zi. Painea tocmai a sarit din prajitor. Usa dormitorului a scartait scurt, el tocmai s-a trezit. Cafeaua e aproape gata. 

      Ea aseaza painea pe o farfurie curata, apoi intalneste privirea lui profunda, una din acele priviri din care intelegi exact ce ai nevoie. Ii multumeste pentru ultima seara si prima dimineata.  Zambesc amandoi. 

      Ea toarna atent cafeaua fierbinte in cani, apoi i-o intinde pe a lui. Brunetul o ia nerabdator si-o saruta pe obraz, facand-o sa priveasca in podea. Amandoi isi iau prima gura din cafea in acelasi timp, privindu-se peste canile fierbinti. 

      Cafeaua se termina, painea prajita este prea tare ca s-o mai manance. Doar emotia mai persista peste aerul din casa, imbracandu-le trupurile calde. Mana lui o cauta pe-a ei, zambeste in timp ce-si plimba privirea ce straluceste peste corpul ei, imbracat in hainele sale. Mangaie cu grija umarul fetei, urmarind linia camasii albe, risipind raceala din trupul ei. 

       Nu e asta dragostea? Fiecare seara impreuna, fiecare dimineata impreuna, incarcata de aceasi emotie puternica, aratata in moduri diferite. Aratata in fiecare mod in care inima bate.


Sursa de inspiratie: https://www.youtube.com/watch?v=FkyOT8uwv44

Cu timpul...Vei fi acolo?

“- Oare când te-am sărutat ultima oară?  o întreabă el, punându-i o mână pe umăr, aproape de gât.

- Să tot fie cel puțin un minut.

- O eternitate…

O înlănțuie cu brațele și o strânge la piept.

Ea este Ilena, femeia vieții sale. O cunoaște de șapte ani și îi datorează tot ce e mai bun în el : meseria de medic, deschiderea către ceilalți și o anumită exigență în felul în careîși trăiește viața…”

“- Ilena?

- Da?

- De fapt unde vrei să ajungi?

- Aș vrea să facem un copil, Elliot…

- Aici, pe loc, în aeroport ? În fața tuturor ?”

“Așa cum există dragoste la prima vedere, există și prietenie la prima vedere.”

“- Salut Matt, scuză-mă, o să întârziu un pic.

- A, dar nu te grăbi, Elliot. Cu timpul am ajuns să mă obișnuiesc cu viziunea ta aparte asupra punctualității…

- Nu-i adevărat ce se-ntâmplă ! Mi se pare mie sau îmi faci o scenă ?

- Da’ de unde, bătrâne. Doar tu ești doctor, și când salvezi viața altora ai toate drepturile din lume, se știe chestia asta.

- Deci e cum credeam, îmi faci o scenă…”

“- Ai văzut-o pe tipa de la bar, întrebă Matt, mușcând din banana flambată. Mă filează, nu ?

Elliot se întoarse spre bar : o nimfă frumușică, cu picioare interminabile și ochii de căprioară, sorbea languros dintr-un pahar de Martini.

- E o damă de companie, dragul meu.

Matt dădu din cap.

- Nici vorbă.

- Pui pariu ?

- Spui asta pentru că m-a ales pe mine,

- Câți ani zici să aibă ?

- Douăzeci și cinci.

- Și tu cât ai ?

- Saizeci, recunoscu Matt.

- Vezi, de-aia e damă de companie…”

“Părea o nebunie totul, însă trecea printr-o perioadă a vieții în care nu mai credea în nimic, fiind prin urmare gata să creadă în orice.”

“- Prefer să vin cu tine, răspunse el imediat.

- Ți-e teamă să nu mă seducă cineva ?

- Nu, dar am pus ochii pe o vânzătoare drăguță la magazinul de suveniruri. Vreau să-i țin companie cât timp te ocupi de spectacol.

- Vrei să te-arunc pe fereastră ? îl amenință ea, azvârlind cu o pernă în el.”

"Vei fi acolo?" 

de Guillaume Musso.

E uşor. E incredibil de uşor

“El şi-a muşcat buza de jos o dată, scurt.

- Bănuiesc că n-ai observat numărul meu de telefon de pe paharul de cafea.

Mi-am aruncat ochii spre telefon, care stătea pe marginea manualului meu.

- L-am observant.

I-am urmărit reacţia, ştiind că practic îi ceream să mă vâneze.

El a zâmbit, ochii lui luminoşi încreţindu-se uşor la colţuri, iar eu am încercat să nu mă pierd cu firea, vizibil.

- Înţeleg. E dreptul tău să te răzgândeşti. Ce-ar fi să mi-l dai şi tu pe-al tău?

Am ridicat o sprânceană.

- De ce? Ai nevoie de ajutor la economie?

[…]

- Îţi apreciez preocuparea, dar vreau numărul tău din motive care n-au absolut nicio legătură cu economia."

“- În noaptea în care ne-am întâlnit… eu nu sunt ca tipul ăla.

Maxilarul îi era rigid.

- Ştiu ast…

Şi-a pus un deget pe buzele mele şi expresia i s-a îmblânzit.

- Deci nu vreau să te simţi forţată. Sau copleşită. Dar vreau, categoric vreau, să te sărut chiar în clipa asta. Rău.”

“- Unde te-am găsit eu pe tine?

Am clătinat din cap.

- Poate că exact acolo unde trebuia să fiu, la urma urmei.”

“- Să aleg să fiu cu tine nu e o decizie complicată, Jacqueline, a şoptit el, ridicându-se o ultimă oară ca să se uite în ochii mei. E uşor. E incredibil de uşor.”

    E USOR SA TE IUBESC

     De Tammara Webber

Ed Sheeran - Sing (Coming Monday...)

Numai iubirea

     Iubirea este prezentată ca un nucleu al vieții, ajungând sa se rasfranga sub orice forma, peste orice fiinta, ca o lumina difuza din ceruri.
     Iubirea sub orice forma a ei, ni se muleaza perfect in suflet, sub îndoieli si temeri, urcand blând  inima in pulberea de vise si speranțe, apoi slefuind-o iute pentru cealaltă inima ce-aștepta cuminte.
     Fara iubire suntem atât de pierduți; singuri in întuneric si nesiguri, căci ea e singura care, sub formele ei nedefinite, te poate ridica într-al noualea cer si sa te-aline pentru totdeauna sau sa-ti dea drumul brusc. Si totuși, nu poți înțelege frunusetea lucrurilor din jur fara sa apuci sa te bucuri cu adevărat din desertul suprem al vieții.
 Sa iubesti si sa fii iubit.

Bunica

     Inchid ochii, gandul imi zboara la cea mai blanda si mai buna persoana pe care o cunosteam; gandul imi zboara la bunica mea draga.
     Ii vad chipul bland, vesel, care, acoperit de blandete, inca mai surede ca un copil. Vad cum imi zambeste primitor si cum ochii ei albastii mari si calzi ma cheama la ea.
     Bunatatea si intelepciunea i se citesc pe buzele-i parca pecetluite cu aur. Visez s-o mai strang o data in brate, sa-i mai simt o data mainile staruioare pe spatele meu, umplandu-mi intregul corp de caldura si iubire.
     Visez sa m-avant inspre poarta casei sale inca o data si sa ma intampine ca intotdeauna, cu vorbele-i bune pregatite, cu bratele ei mici, larg deschise si cu dragostea sa emanandu-se prin toata curtea.
      Inchid din nou ochii si-o vad de fiecare data si inca ii simt iubirea veghindu-ma dintre pulberea de stele.

Poate...

"Poate o sa te casatoresti cu un cantaret, poate o sa te casatoresti cu un politist, poate o sa te casatoresti cu un gropar. Nu ai de unde sa stii, inimii nu-i impui reguli. Dar mintea trebuie sa iti fie mereu prezenta…sau o sa te afunzi intr-o dragoste oarba. "

Cateva cuvinte in adolescenta

       Copilaria trece, noi crestem, apoi incepem sa ne schimbam, incepem sa intelegem lucrurile altfel.

       Devenim adolescenti si lucrurile se aseaza diferit, mintea noastra pare ca functioneaza dupa noi reguli. 

       Nimic nu are legatura cu parintii, colegii sau oricine, doar cu noi si cum incepem sa ne pierdem capul printre nori, sa radem din orice, sa petrecem mult timp facand defapt... nimic. 

       E amuzant cum te gandesti ca defapt celebra adolescenta e cea mai confuza perioada a noastra, de parca stelele coboara pentru noi si suntem atat de aproape de ele; cum ajungem sa facem din orice o drama si in acelasi timp nu stim ce ni se intampla. Avem aceasta multitudine imbratisata de ganduri si nu stim unde sa le depozitam. 

      

Am invatat...

Am invatat ca sub scutul cu care ne acoperim e cineva care are nevoie sa fie iubit si apreciat.

    Fiecare dintre noi are o inima sensibila de care trebuie sa aiba grija. Fiecare dintre noi are o poveste a vietii care il defineste.
    Nu putem sa traim fara familia care ne iubeste neconditionat, fara prietenii aceia buni-care, orice ai face ei sunt acolo sa ne sustina, fara persoane care sa ne complimenteze pentru coafura reusita din acea zi, fara persoanele care ne zambesc pentru ca pur si simplu am fost draguti.
    Nu ne dam seama neaparat, dar viata in care nu faci nimic nu are nici sens. Cu totii visam sa facem ceva anume, vrem ca viata noastra sa fie plina de reusite si sa facem totul cat mai bine. Si, indiferent cat de egoisti, superficiali, buni sau glumeti am fi, toti vrem sa ajungem un exemplu pozitiv. Umanitatea si speranta.
    Nimeni nu-si poate lasa inima la intamplare sau pe mana oricui; doar ca, sub acest scut pe care-l  pastram instinctiv, toti avem sentimente de hranit si nu putem face asta decat cu iubire si intelegere. Avem nevoie de suport in permanenta,avem nevoie sa stim ca indiferent de situatie putem reusi;  fie ca receunoastem sau nu.
Noi, oameni plini de ganduri, nu ne putem continua drumul fara sa stim ca nu am facut si lucruri bune si ca ii pasa cuiva.
    Cu totii daruim si acceptam iubire, compasiune si intelegere la un moment dat, cu totii avem nevoie de asa ceva pentru a reusi sa ne ridicam dupa o lupta pierduta si sa o castigam pe urmatoarea zambind.


Susa de insipiratie:  https://www.youtube.com/watch?v=xKcDAfV32CQ